Războiul din Ucraina, declanșat în 24 februarie a.c., când forțele militare ale Federației Ruse au invadat statul vecin, continuă să genereze valuri de refugiați. Potrivit unui comunicat de presă transmis astăzi de Instituția Prefectului, în ultimele 24 ore, prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca au intrat în țară 134 de persoane și 20 de vehicule.
„La ora 8, erau cazați în spațiile de cazare temporară puse la dispoziție de către autoritățile din Botoșani 69 de cetățeni. Toate instituțiile implicate în gestionarea acestei situații sunt în legătură permanentă și desfășoară activități în mod integrat pentru ca persoanele care se refugiază din fața războiului să treacă mai ușor prin aceste momente. Situația este în dinamică, datele cu privire la locurile de cazare modificându-se continuu”, se mai arată în informarea transmisă de Instituția Prefectului.
Deși conflictul militar din Ucraina a ajuns în cea de a 66-a zi, angajații structurilor Ministerului Afacerilor Interne de la Botoșani – pompieri, polițiști de frontieră, jandarmi, polițiști, lucrători vamali, medici veterinari, reprezentanți ai Instituției Prefectului, Direcției de Sănătate Publică și Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor – sunt la datorie 24/7 și lucrează în sistem integrat alături de autoritățile locale, societatea civilă și mediul privat din județul Botoșani pentru a veni în sprijinul tuturor persoanelor care sosesc din zona de conflict și au nevoie de ajutor. Astfel, cetățenii ucraineni care intră în România prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca beneficiază de apă, alimente, asistență medicală și pot obține informații legate de problemele cu care se confruntă.
Centru pentru sprijinirea refugiaților
La nivelul județului Botoșani există un centru integrat dedicat sprijinirii refugiaților din Ucraina care funcționează 24/7. La Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI) pot fi obținute informații legate de cazarea refugiaților, dar și despre modul în care pot fi făcute donații.
Totodată, de la nivelul acestui centru se pot obține și alte informații utile cetățenilor ucraineni care se află pe raza județului Botoșani cum ar fi unde se pot adresa în caz de probleme medicale sau în cazul în care au nevoie de ajutorul unor instituții, ce reguli trebuie respectate la locurile de cazare pentru refugiați.
▶Datele de contact ale CJCCI: 0756.05.55.91; 0756.13.13.98 ; 0756.19.27.37