duminică, aprilie 13, 2025
AcasăLocal BTVeterani de război decorați de prefectul Sorin Cornilă

Veterani de război decorați de prefectul Sorin Cornilă

Cu ocazia Zilei dedicate Veteranilor de Război, prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, le-a acordat joi, veteranilor de război, căpitan în retragere, Ilie Ciornohuz și căpitan în retragere, Ilie Siminiceanu, câte o Plachetă de Onoare, în semn de respect și prețuire pentru eroismul și sacrificiul de care au dat dovadă în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Reprezentantul Guvernului în Botoșani s-a deplasat, împreună cu comandantul Garnizoanei Botoșani, locotenent colonel Ovidiu Damian și primarul comunei Copălău, Ciprian Ivanov, la domiciliile celor doi veterani de război, unde le-a înmânat distincțiile.

„Le-am oferit aceste Plachete de Onoare în semn de prețuire și recunoaștere a meritelor. Am rămas impresionat de poveștile de viață ale domnilor Ilie Ciornohuz și Ilie Siminiceanu, care anul acesta, în luna iulie, vor împlini frumoasa vârstă de 100 de ani. Dumnezeu să-i binecuvânteze!”, a declarat prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
18.7 ° C
18.8 °
17.2 °
38 %
3.4kmh
12 %
D
19 °
lun
15 °
mar
16 °
mie
19 °
J
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...