În perioada 22 – 25 aprilie a.c., pompierii botoşăneni au intervenit în 94 de misiuni, ceea ce înseamnă, în medie, 23 intervenții pe zi.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani, pompierii au acționat pentru stingerea a șapte incendii, acordarea primului ajutor medical unui număr de 42 de persoane rănite ori cu probleme medicale, inclusiv persoane suspecte sau confirmate Covid-19, asigurarea măsurilor p.s.i. pe timpul unui meci de fotbal și transportul unor cetățeni ucraineni din punctele de trecere a frontierei, la locurile de cazare din județ. La acestea, se adaugă opt acțiuni de verificare a respectării normelor de prevenire a incendiilor pe secția ATI, la Spitalul de Urgență Județean „Mavromati” Botoșani și 28 de activități de informare preventivă a populației.
„În Noaptea de Înviere, pompierii botoșăneni au avut șase misiuni de supraveghere a respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, în special de către credincioşi, dar şi de asigurare a intervenţiei operative în cazul producerii unor situaţii de urgenţă la mănăstirile Zosin, Vorona, Gorovei, Coșula, Popăuți și Gorovei. Cele șapte incendii s-au produs pe raza localităților Darabani, Șendriceni, Vorniceni, Costești, Hudești, Dorohoi, Hlipiceni și Viișoara.
Cauzele probabile care au generat evenimentele cu foc au fost foc deschis în spații deschise, fumatul în locuri nepermise, scurtcircuit, coș de fum neprotejat termic și arc electric”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul ISU Botoșani.
Pompierii au intervenit de fiecare dată în scurt timp, incendiile fiind stinse înainte de a produce pagube materiale însemnate. Reprezentanții ISU recomandă respectarea în continuare, atât acasă cât şi la locul de muncă, a normelor generale de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti şi bunuri materiale.