Târgul Meşterilor Populari revine la Botoşani. Evenimentul, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) din Botoșani, în parteneriat cu Primăria municipiului Botoșani, se va desfășura pe Pietonalul Unirii din municipiul Botoșani, în perioada 29 aprilie – 1 mai 2022. Deschiderea oficială va avea loc vineri, la ora 13:00.
La evenimentul ajuns la cea de-a XV-a ediţie vor participa meșteri populari din județele Botoșani, Iași, Suceava, Neamț, Harghita, Covasna, Vâlcea, Mureș, dar şi din Republica Moldova și Ucraina.
Momente artistice şi ateliere demnostrative
În cele trei zile vor avea loc momente artistice susținute de tinere talente ale muzicii populare botoșănene, ateliere demonstrative, expoziția de tablouri Gheorghe Axintioaie – în interiorul Centrului, expoziții de meșteșuguri tradiționale, expoziții de icoane pe sticlă și lemn, expoziție de sculptură în lemn, expoziție de artă plastică – univers patriarhal.
Vineri, de la ora 14.00, în Sala Bibliotecii de limbi străine (Strada Unirii nr. 10) va avea loc un evenimet dedicat Angelei Paveliuc Olariu, doctor în istoria artei populare, care a publicat numeroase lucrări de specialitate, sub formă de articole, studii, monografii.
De asemenea, vineri, dar şi sâmbătă, începând cu ora 18:00 vor fi proiectate filmele „Amintiri din copilărie” şi „Ciprian Porumbescu”.