spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTSăptămână cu decizii importante în deliberativul local

Săptămână cu decizii importante în deliberativul local

Primarul Cosmin Andrei nu renunţă la proiectul vizând scoaterea liniilor de tramvai de pe strada Primăverii şi Sucevei. În şedinţa ordinară a deliberativului local, din 29 aprilie, va fi dezbătut acest proiect de hotărâre. Asta după ce, în şedinţa din 6 aprilie, proiectul a fost respins. Atunci proiectul a întrunit zece voturi pentru (nouă consilieri PSD şi Liviu Toma – Pro România), opt abţineri (consilierii USR Raluca Ştefania Curelariu, Marcel Gheorghiţă, dar şi liberalii Monica Adăscăliţei, Ada Macovei, Cătălina Lupaşcu, Daniel Botezatu, Cătălin Boboc şi Andrei Amos) şi două voturi împotrivă (liberalii Eugen Ţurcanu şi Maricel Maxim). Consilierii liberali au motivat că aşteaptă să se aprobe proiectul cu finanţare europeană vizând reabilitarea infrastructurii de transport cu tramvaiul. De la acea şedinţă au lipsit social democraţii Marian Murariu şi Cătălin Buhăianu. Dacă aceştia participau la şedinţă, proiectul iniţiat de primar ar fi fost aprobat.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Practic, proiectul care va fi readus în atenţia consilierilor municipali vizează transferul unor bunuri din domeniul public în cel privat, „Linie-traseu-cale rulare B” și „Rețea contact B-cablu cupru”, pentru scoaterea din funcţiune şi casare. Linia de tramvai are o valoare de inventar de 5.351.753,42 de lei, iar reţeaua de contact – 1.911.112,47 de lei.

Cosmin Andrei a iniţiat acest proiect motivat de faptul că atât linia de tramvai cât şi reţeaua de contact „sunt într-o avansată stare de degradare, nu se mai pot reabilita, durata normală de utilizare este consumată, cu mult depăşită, menţinerea în funcţiune nu se mai justifică, fiind un adevărat pericol pentru circulaţia rutieră”. „Prin dezafectarea acestor construcţii se eliberează amplasamentul care poate fi utilizat în vederea amenajării altor obiective de utilitate publică, respectiv repararea şi modernizarea benzilor de circulaţie rutieră pe strada Primăverii şi strada Sucevei”, se arată în raportul de specialitate care însoţeşte proiectul de hotărâre.

În documentaţie este invocată şi legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, care prevede că „primăriile pot dezafecta construcţiile proprietate a unităţii administrativ teritoriale, aflate într-o avansată stare de degradare şi care pun în pericol siguranţa publică, cu excepţia construcţiilor monument istoric”.

„Suntem presaţi de timp”

La nivelul deliberativului local încă nu s-a luat o decizie în privinţa proiectului vizând reabilitarea infrastructurii de transport cu tramvaiul, în baza unei finanţări europene. Recent, primarul Cosmin Andrei a discutat la Bucureşti cu Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, despre acest proiect, dar şi despre cel care vizează achiziţionarea a nouă tramvaie noi. „Suntem presaţi de timp şi nu avem şanse în acest exerciţiu financiar să implementăm acest proiect pentru infrastructură şi am convenit să căutăm în continuare soluţii, pentru a nu fi aplicate corecţii financiare, dacă aceste proiecte nu vor fi implementate. Pe lângă perioada foarte scurtă de timp, până în decembrie 2023, pentru ultima cerere de plată, avem şi o nevoie financiară foarte mare, pentru care există o incertitudine. Toată lumea se gândeşte la un credit pentru a suplini această nevoie pentru infrastructură, dar există şi riscul să nu putem primi acest credit, pentru că există o comisie de aprobare a împrumuturilor, care la nivel naţional încadrează împrumuturile UAT-urilor sau a entităţilor publice într-un deficit agreat cu Comisia Europeană”, a explicat primarul. Pe lângă incertitudinea în privinţa creditului, există şi un calendar care presupune contractarea acestui credit. „Un credit 100 de milioane de lei grevează foarte greu pe bugetul municipiului Botoşani şi ne împiedică să mai dezvoltăm alte proiecte, care privesc infrastructura, educaţia şi sănătatea nemaivorbind de confinanţarea proiectelor pe care deja le avem depuse pentru reabilitarea clădirilor publice, pentru investiţiile în curs ale primăriei. Numai pentru Teatrul Eminescu avem nevoie de 34 de milioane de lei, care vor proveni tot dintr-un împrumut, nivelul veniturilor de la impozite şi taxe locale nepermiţându-ne să facem investiţii foarte mari”, a adăugat primarul.

Concluzia discuţiilor de la Bucureşti este aceea că se caută soluţii pentru acest proiect „care a fost foarte mult întârziat, şi pentru care nu există documentaţii mature”. Practic, demararea unei licitaţii presupune o perioadă de maxim şase luni, apoi o perioadă pentru realizarea proiectului tehnic, una de execuţie, în situaţia în care se înregistrează o creştere galopantă a materialelor de construcţii, ceea ce conduce la un procent de confinanţare a acestui proiect, de la 2%, cât a fost semnat iniţial, către un procent de aproximativ 50%. Atunci aleşii locali trebuie să decidă dacă municipalitatea îşi permite să reabiliteze infrastructura de circulaţie pentru tramvaie cu bani proprii, în procent de 50%.

Sunt probleme şi la licitaţia privind achiziţionarea de tramvaie noi

În urmă cu câţiva ani, s-a agreat o licitaţie centralizată, ce a condus la participarea municipiului Botoşani, alături de alte trei UAT-uri, pentru achiziţia a 40 de tramvaie, care este, de asemenea, foarte întârziată, la Ministerul Dezvoltării. Licitaţia a fost contestată, iar următorul termen la Înalta Curte, este 25 mai. Şi ministerul are acelaşi termen ca şi municipalitatea pentru ultima cerere de plată pentru aceste tramvaie, tot decembrie 2023.

Cred că trebuie schimbată paradigma în ceea ce priveşte atragerea fondurilor europene, pentru că nu se poate să avem un contract care a demarat în 2017 şi să facem licitaţia în 2021. Este prea mult şi se termină exerciţiul financiar, iar proiectul fiind de anvergură, municipiul Botoşani trebuie să contribuie foarte mult. Acestea sunt datele, le voi prezenta şi consilierilor locali pentru a lua cea mai bună decizie. Vom pune în balanţă dacă putem confinanţa şi să ne asumăm riscul să dăm înapoi toţi banii europeni, dacă nu finalizăm proiectul până în decembrie 2023 sau să analizăm alte variante de transport”, a mai arătat Cosmin Andrei.

Toate aceste probleme cu care se confruntă municipalitatea vor fi analizate în Consiliul Municipal. „Voi chema consilierii locali să le prezint situaţia, pentru că nu este o decizie care îmi aparţine, mai degrabă sunt constrâns să iau o decizie într-o anumită direcţie. Eu aşa văd lucrurile, că nu pot bloca municipiul Botoşani într-un proiect fără nici un orizont de implementare, cu foarte multe incertitudini. O dată calendarul, a doua lipsa banilor, a treia contractarea acestui împrumut, a patra renunţarea la celelalte proiecte de investiţii pe care le-am promis botoşănenilor„, a concluzionat primarul municipiului.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer senin
0.6 ° C
1.6 °
-0 °
83 %
5.2kmh
1 %
sâm
1 °
Dum
2 °
lun
4 °
mar
3 °
mie
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...