Echipa medicală a Spitalului Județean “Mavromati” se mărește cu încă doi medici specialiști. În urma concursului organizat de unitatea spitalicească, doi medici tineri au fost admiși și urmează să-și înceapă activitatea. Este vorba despre un medic care va lucra în cadrul Compartimentului Gastroenterologie şi unul în cadrul Secţiei Psihiatrie VI Cronici.
La Gastroenterologie concursul a fost promovat de medicul Anișoara Pintenaru, care va începe contractul cu data de 1 mai. Tot cu data de 1 mai va începe contractul pe perioadă nedeterminată medicul psihiatru Mădălina Elena Săvescu, care va activa în cadrul Secției de Psihiatrie VI Cronici.
Examenul a constat într-o lucrare scrisă, o probă practică și activitate științifică, fiind susţinut în centrul universitar de la Iaşi. „Le urăm bun venit în echipa de specialiști ai Spitalului Județean și ne bucurăm că reuşim, în permanentţă, săîninerim corpul medical de la Spitalul Județean Mavromati”, a menționat eonomista Doina Caba, managerul general al SJU Mavromati.
Din acest an, Spitalul Județean va putea derula programe de rezidențiat, prin care se vor putea atrage mai mulți medici tineri pentru acoperirea posturilor deficitare, dar și pentru dezvoltarea unor noi servicii medicale pentru botoșăneni. În paralel, vor fi scoase la concurs alte posturi de medici pe specializările deficitare.