spot_img
joi, aprilie 17, 2025
AcasăLocal BTÎPS Teofan şi Mitropolitul Basarabiei vor primi Lumina Sfântă la Aeroportul Internaţional...

ÎPS Teofan şi Mitropolitul Basarabiei vor primi Lumina Sfântă la Aeroportul Internaţional din Iaşi

În această seară, în jurul orei 20.00, la Aeroportul Internaţional din Iaşi, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, vor primi Lumina Sfântă adusă de reprezentanţii Arhiepiscopiei Iaşilor aflaţi la Bucureşti pentru a o prelua de delegaţia Patriarhiei Române la Ierusalim. Sfânta Lumină va fi oferită apoi doar delegaţilor protopopiatelor şi parohiilor, credincioşii urmând apoi a o primi la Slujba de Înviere.

“Precizăm că este prima dată când fraţii noştri de peste Prut vin la Iaşi pentru a primi Lumina Sfântă adusă de o delegaţie a Patriarhiei Române din Ţara Sfântă. Aceasta va fi transmisă apoi, pe cale terestră, în întreaga Mitropolie a Basarabiei”, au transmis reprezentanţii Bisericii.

La eveniment vor fi prezenţi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai conducerii Aeroportului Internaţional din Iaşi.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
13.3 ° C
13.3 °
12.8 °
63 %
0.5kmh
0 %
mie
14 °
J
25 °
vin
21 °
S
18 °
D
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa se procedează zilele astea, dacă uiți ceva de pe listă, ai și unde parca când te întorci și cărucior de cumpărături la îndemână.

EDITORIAL

Rândurile de față nu se doresc a fi destinate nici academicienilor și nici proștilor. Sunt pentru oamenii normali care n-au trecut ca gâsca prin...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie...  - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...