spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTPlasatori de droguri iertați de pușcărie în Săptămâna Patimilor

Plasatori de droguri iertați de pușcărie în Săptămâna Patimilor

Afacerile cu droguri au ajuns să fie tratate cu blândețe de judecători. Mai mulți tineri au scăpat de pușcărie, chiar dacă au fost dovediți că au cultivat cannabis sau au vândut marijuana. Zeci de tineri au cumpărat droguri de la ei, dar și aceștia au scăpat cu amânarea aplicării pedepselor. Printre consumatorii care se aprovizionau de la ei s-a aflat și un angajat al unei primării din județ.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Trei botoșăneni care au făcut parte dintr-o grupare infracțională ce se ocupa cu vânzarea de droguri în municipiul Botoșani au scăpat de pușcărie în ceasul al doisprezecelea. Condamnați inițial de Tribunalul Botoșani la închisoare cu executare, aceștia au beneficiat de clemența magistraților de la Curtea de Apel Suceava. Cum ultimul termen al procesului a avut loc în Săptămâna Patimilor, judecătorii le-au „iertat” o parte dintre păcate. Așa se face că cei trei s-au ales în final cu pedepse cu suspendare.

„Dispune suspendarea executării pedepsei rezultante de 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului Hulupţuc Andrei Nicolae şi a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului Amarandei Marian Daniel, sub supraveghere”, se arată în sentință. De asemenea, Valentin Ungureanu s-a ales cu o pedeapsă de un an, patru luni şi 20 de zile închisoare, tot cu suspendare. Prin urmare, doar un singur membru al grupării va ajunge la pușcărie. Este vorba de Florin Ovidiu Vasiliu, care avea o condamnare mai veche. Dar și în cazul lui judecătorii suceveni au redus pedeapsa. În final acesta s-a ales cu o condamnare rezultantă de doi ani, 10 luni și 20 de zile de închisoare.

Grupare anihilată de procurorii DIICOT

Gruparea se ocupa în principal cu vânzarea de cannabis, iar afacerile erau derulate în principal de șapte tineri. În schimb, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – biroul teritorial Botoșani au ajuns și la 15 consumatori de droguri. Toți cei 22 de suspecți au fost inculpați după o anchetă laborioasă derulată în colaborare cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO) Botoșani. Destructurarea grupului a presupus filaje, o sumedenie de flagranturi, dar și zeci de percheziții, care au avut loc în 2020.

Consumatori de droguri trimiși să muncească la bibliotecă sau la muzeu

Capul afacerii a fost Andrei Nicolae Hulupțuc, poreclit <<Huly>>, care vindea drogurile cu ajutorul a șase complici, printre care și un minor. Printre clienții lor s-au aflat 15 consumatori de droguri, cei mai mulți din Botoșani sau localitățile limitrofe. În cazul acestora din urmă, instanța a aplicat condamnări cuprinse între două și patru luni închisoare, dar a dispus amânarea aplicării pedepselor. Astfel, toți tinerii vor fi supuși unor măsuri de supraveghere și vor trebui să muncească în folosul comunității la Biblioteca Județeană sau Muzeul Judeţean de Istorie. În plus, magistrații au dispus confiscarea a peste 40.000 de lei de la inculpați, cea mai mare sumă, 37.465 de lei provenind de la capul afacerii. Totodată, cei 22 de botoșăneni vor trebui să plătească 28.000 de lei drept cheltuieli judiciare.

Droguri vândute timp de un an și jumătate

Afacerea a ieșit la iveală pe 5 octombrie 2020, când procurorii DIICOT, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Botoșani au efectuat un număr de 11 percheziții domiciliare, pe raza municipiului Botoșani, la locuințele unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada aprilie 2019 – septembrie 2020, o persoană a procurat, deținut și vândut în repetate rânduri, în special către tineri, diverse cantități de cannabis. Distribuția drogurilor de risc s-a realizat atât din anumite locuințe de pe raza municipiului Botoșani, cât și stradal, personal de către suspect sau prin intermediul unor persoane din anturajul său, folosite ca și distribuitori pentru predarea drogurilor și respectiv preluarea sumelor de bani”, spuneau atunci anchetatorii. La sediul DIICOT au fost conduse atunci 33 de persoane, printre care și martori.

Marijuana vândută în spatele primăriei

Ce nu s-a spus atunci a fost însă că o bună perioadă de timp afacerea s-a derula chiar în buricul târgului, în spatele sediului ANAF de lângă Primărie, acolo unde Andrei Nicolae Hulupțuc, zis <<Huly>>, închiriase o locuință.

De altfel, mulți dintre consumatori au fost prinși fie pe strada Cuza Vodă, fie în apropierea bibliotecii județene, ori în zona centrală a municipiului Botoșani, mugurii de cannabis fiind înveliți de regulă în staniol. Filați, unii au fost ridicați de anchetatori chiar în timp ce se pregăteau să dispară cu drogurile și au fost percheziționați, în total fiind înregistrate 17 fapte în flagrant delict.

Afacerea ar fi fost pusă pe picioare la începutul anului 2019, când tânărul Hulupțuc, care nu realiza nici un fel de venituri, a luat hotărârea de a procura și vinde personal droguri tinerilor de pe raza municipiului Botoșani.

Inițial, el a vândut drogurile în jurul unei săli de jocuri de noroc, loc în care l-a racolat și pe principalul său colaborator – Marian Daniel Amarandei Ulterior, Hulupțuc a început să vândă droguri și de la locuința închiriată. Pentru a nu fi depistat, Huly le-a recomandat consumatorilor să-l apeleze pe diferite aplicații criptate și imposibil de urmărit de către forțele de ordine, respectiv ”Signal”, ”Telegram” și ”WhatsApp”.

„Din acest imobil, o casă a cărei intrare se afla pe o alee comună cu alte imobile, inculpatul a vândut droguri zilnic începând cu luna ianuarie 2020, o parte din consumatorii de încredere deplasându-se personal la ușa casei acestuia ca la o unitate publică”, spun anchetatorii.

Intermediar transformat în dealer

Pentru consumatorii pe care nu îi cunoștea personal, tânărul stabilea un loc de întâlnire, fie în parcarea sediului ANAF, fie în zona parcului Bibliotecii Județene sau a restaurantului Casablanca, drogurile fiind predate de Marian Daniel Amarandei, cel care încasa și banii. Interesant este că la un moment dat, acesta din urmă a devenit dealer. El a început să cumpere de la Huly cantități mai mari decât cele necesare pentru consum propriu și să le revândă către consumatori. Nu oricum, ci cu un adaos de 5 sau 10 lei la fiecare gram de cannabis comercializat. Mai ales că numărul intermediarilor a crescut cu alți cinci tineri.

Angajat al primăriei depistat cu marijuana

Printre consumatori s-a aflat și un tânăr din Bălușeni, Silviu Cristian Ștefan, încadrat ca inspector debutant în cadrul Compartimentului de implementare proiecte europene din cadrul Primăriei comunei Bălușeni. În seara zilei de 1 august 2020, el a fost surprins de o patrulă de jandarmi în apropierea Casei Armatei. În urma controlului corporal, asupra acestuia s-au găsit, în buzunarul din partea dreaptă al pantalonilor, trei foițe din staniol, în interiorul cărora se afla o substanță vegetală de culoare verde-brun, uscată, sub formă de mugure. Pus să explice, tânărul a recunoscut că le-a cumpărat de la Huly. Fragmentele vegetale au fost înaintate către Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, care au stabilit că era vorba de 2,40 grame Cannabis, care conțineau Tetrahydrocannabinol (THC). După efectuarea determinărilor fizico-chimice, din cantitatea ridicată au mai rămas doar 1,68 grame cannabis.

Ghivece cu pante de cannabis și mască Bong

Interesant este că Huly a fost denunțat chiar de către botoșăneanul care îi oferise cazare. Astfel, pe 18 august 2020, bărbatul a descoperit două ghivece suspecte, ce se aflau într-o anexă exterioară a imobilului său, în care erau două plante de cannabis.

Botoșăneanul a chemat imediat poliția și a predat ghivecele. În schimb, în momentul în care au descins la suspecți, anchetatorii au avut parte și de surprize. Astfel, la unul dintre consumatorii de droguri, Cosmin Ioan Ciornodolea, anchetatorii au găsit în locuință o mască de protecție tip BONG. Este vorba de o mască atipică, cu un vas de sticlă sau pipă de vaporizare, folosită de unii consumatori de droguri pentru a fuma „iarbă”. De altfel, la examinarea criminalistică s-au găsit urme de Tetrahydrocannabinol (THC), adică substanța conținută de cannabis. De la același tânăr a mai fost ridicată și o pipă, care avea și ea urme de THC.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
-0 ° C
-0 °
-1.1 °
83 %
2.7kmh
75 %
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °
mie
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...