spot_img
miercuri, aprilie 16, 2025
AcasăLocal BTZeci de kilograme de alimente confiscate de autorităţi

Zeci de kilograme de alimente confiscate de autorităţi

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu specialiști din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor au organizat, miercuri, o acțiune pentru verificarea legalității comerțului cu produse specifice sărbătorilor pascale, în municipiul Botoșani.

Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost verificați peste 40 de agenți economici, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 65.000 de lei, fiind dispusă confiscarea sumei de 5.700 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat, precum și cantitatea de 65 de kilograme de bunuri alimentare comercializate cu încălcarea normelor legale.

Dosare penale pentru evaziune fiscală 

În același context, au fost constatate patru infracțiuni de evaziune fiscală, fiind întocmite dosare penale pentru continuarea cercetărilor și stabilirea cu exactitate a prejudiciului cauzat statului. În urma verificărilor efectuate simultan la doua puncte de lucru ale aceleiași societăți comerciale, au fost identificate două înscrisuri conținând mențiuni cu privire la mărfuri introduse în gestiune, fără documente legale de proveniență și veniturile obținute din comercializarea acestora, operațiuni care nu au fost efectuate în evidenţa contabilă a agentului economic.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
22.7 ° C
22.7 °
22.2 °
48 %
7.7kmh
5 %
mie
23 °
J
21 °
vin
21 °
S
20 °
D
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa se procedează zilele astea, dacă uiți ceva de pe listă, ai și unde parca când te întorci și cărucior de cumpărături la îndemână.

EDITORIAL

Rândurile de față nu se doresc a fi destinate nici academicienilor și nici proștilor. Sunt pentru oamenii normali care n-au trecut ca gâsca prin...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie...  - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...