Un an și jumătate de suspendare. Aceasta este sancțiunea pe care Lucian Ștefură, jucătorul Voinței Șendriceni, a primit-o din partea Comisiei de Disciplină a Asociației Județene de Fotbal (AJF) după ce l-a lovit pe arbitrul Alexandru Sofronie în timpul partidei din runda a 13-a dintre Șendriceni și Unirea Curtești, scor 2-4, cazul fiind prezentat în exclusivitate săptămâna trecută de „Monitorul de Botoșani”.
„Este prima sancțiune drastică din fotbalul botoşănean după o pauză de mai bine de cinci ani. Următoarea încadrare disciplinară era excluderea din activitatea sportivă, însă aceasta se putea aplica dacă era cu violență și cu repercusiuni grave asupra persoanei vătămată”, a declarat Bogdan Zanfirescu, președintele AJF Botoșani.
Poliţistul agresat îşi continuă demersurile
Contactat de reporterii „Monitorului de Botoșani”, polițistul Alexandru Sofronie a declarat că respectă decizia luată de cei care conduc destinele fotbalului botoșănean, dar a precizat că își va continua acțiunea pe căile legale, pentru ca agresorul său să fie tras la răspundere și din punct de vedere al codului penal pentru fapta sa.
„Nu comentez în niciun fel decizia Comisiei, ci doar o respect. E bine că nu s-a trecut cu vederea un asemenea act de violență pe terenul de fotbal. Prea puțin contează pentru mine că jucătorul respectiv a fost sancționat cu un an și jumătate de suspendare. Așa cum am spus și când ați dorit să mediatizați cazul, nu voi renunța la plângere și voi merge mai departe, pentru că vreau să fie un exemplu pentru toată lumea, pentru că suntem pe un teren de fotbal într-o competiție oficială, organizată la nivel de Liga a IV-a.
Vinovatul a răspuns acum din punct de vedere competițional, însă va trebui să răspundă și din punct de vedere al Codului penal. Voi urma căile legale pentru că nu pot tolera sau trece cu vederea un asemenea gest”, a declarat polițistul agresat la Șendriceni.
Lovit de şi-a pierdut cunoştinţa
Actele huliganice cărora i-au văzut victimă arbitrul Alexandru Sofronie, care este și angajat IPJ Botoșani, s-au petrecut în runda a 13-a din Campionatul Județean, la Șendriceni, în partida Voința – Unirea Curtești, 2-4. Atunci, nemulțumit de o decizie a centralului, de a acorda în minutul 70, la scorul de 1-1, o lovitură de la 11 metri pentru oaspeți, jucătorul Șendriceniului Lucian Ștefură a decis să-și facă singur dreptate și, în meleul creat în careu, l-a lovit pe Alexandru Sofronie.
Lovitura a fost atât de puternică, încât arbitrul și-a pierdut pentru câteva secunde cunoștința, acuzând minute bune dureri în zona urechii stângi, unde a primit lovitura. După ce și-a revenit, centralul l-a eliminat pe agresor și a decis să continue partida. În ciuda tensiunii existente, Alexandru Sofronie a avut puterea de a duce meciul la bun sfârșit, fluierând finalul jocului, încheiat cu victoria oaspeților, în minutul 90+3, nu înainte de a mai dicta două eliminări pentru proteste și faulturi „primitive”.
Jandarmi și „crema” AJF în weekend la Șendriceni
Actele huliganice de la Șendriceni au dus la un protest istoric al arbitrilor botoșăneni, care în semn de solidaritate cu colegul lor au decis să nu se prezinte la partida pe care Voința ar fi trebuit să o dispute la Bucecea în runda a 14-a.
Weekend-ul trecut însă, din dorința de a nu da peste cap total desfășurarea competiției, arbitrii botoșăneni au decis să se prezinte la meciul din etapa a 15-a, Șendriceni – Prosport Vârfu Câmpului, scor 2-1. Au făcut-o, dar nu oricum, ci cu forțe de ordine și cu crema AJF-ului, în frunte cu președintele Bogdan Zanfirescu, în calitate de observator, partida fiind condusă de Ciprian Iovu, cel care se ocupă de pregătirea arbitrilor botoșăneni.
„Sper că au înțeles că nu mai suntem ca în urmă cu 40 de ani”
Față de precedentul joc de pe teren propriu, în care polițistul Alexandru Sofronie a fost lovit de jucătorul Voinței, Lucian Ștefură, de această dată partida de la Șendriceni cu Vârfu Câmpului s-a disputat într-un climat de fair-play total.
„Nu au fost vociferări nici în teren, nici în afara lui. Ce am făcut runda trecută, prin boicotarea meciului Șendriceniului, a fost un semnal de alarmă. Am fi continuat protestul, dar nu avem niciun temei legal și dorim ca această competiție să se desfășoare normal, pe teren, pentru că s-au făcut eforturi uriașe la Botoșani după pandemie pentru a se relua fotbalul în Județeană. Sperăm să înțeleagă toți acest lucru, nu numai cei de la Șendriceni, și ceea ce s-a întâmplat cu Alex să rămână un caz izolat. Sincer vă spun că am avut un meci ușor, într-un climat de fair-play total.
Sper că au înțeles că nu mai suntem ca în urmă cu 40 de ani și că a evoluat atât fotbalul cât și arbitrajul. Publicarea și mediatizarea cazului în «Monitorul» a avut până în prezent un impact benefic și chiar vă mulțumesc pe această ocazie. Chiar acum am vorbit cu agresorul lui Alex de la Șendriceni și m-a întrebat de ce l-am făcut derbedeu și huligan în ziar. I-am spus că acțiunile sale nu au fost ale unui profesor universitar și că va plăti din punct de vedere legal pentru gestul său total iresponsabil”, a declarat Ciprian Iovu, șeful arbitrilor botoșăneni.
REZULTATE ETAPA A 15-A LIGA A IV-A
Inter Dorohoi – Șoimii Bălușeni 11-1
Unirea Stăuceni – Viitorul Broscăuți 3-1
Flacăra Flămânzi – Unirea Curtești 0-3
Sporting Darabani – AS 2000 Bucecea 7-1
Voința Șendriceni – Prosport Vf. Câmpului 2-1
NS Pomârla – Partizanul Tudora 1-6
Clasament Liga a IV-a
1 Sporting Darabani 15 12 2 1 81 -13 38
2 Inter Dorohoi 15 10 4 1 59-8 34
3 Unirea Stăuceni 15 10 2 3 59-26 32
4 Unirea Curtești 15 10 1 4 54-19 31
5 AS 2000 Bucecea 14 7 2 5 30-32 23
6 Voința Șendriceni 14 7 2 5 31-34 23
7 Partizanul Tudora 15 6 3 6 34-36 21
8 Flacăra Flămânzi 15 5 4 6 48-30 19
9 Pro Sport Vf. Câmpului 15 4 4 7 26-33 16
10 Viitorul Broscăuți 15 3 0 12 16-83 9
11 Nord Star Pomârla 15 2 2 11 26-50 8
12 Șoimii Bălușeni 15 0 0 15 10-110 0