luni, aprilie 7, 2025
AcasăLocal BTRăzboiul din Ucraina aduce în județ zeci de refugiați

Războiul din Ucraina aduce în județ zeci de refugiați

Refugiații ucraineni, care își părăsesc locuințele pentru a scăpa cu viață de sub ploaia de bombe, continuă să ajungă în județ. În ultimele 24 ore, prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca au intrat în țară 83 de refugiați din Ucraina. „La ora 8, erau cazați în spațiile de cazare temporară puse la dispoziție de către autoritățile din Botoșani 78 de cetățeni. Toate instituțiile implicate în gestionarea acestei situații sunt în legătură permanentă și desfășoară activități în mod integrat pentru ca persoanele care se refugiază din fața războiului să treacă mai ușor prin aceste momente. Situația este în dinamică, datele cu privire la locurile de cazare modificându-se continuu”, se menționează într-un comunicat de presă transmis astăzi de Instituția Prefectului Botoșani.

În prezent, prin punctele de frontieră, tranzitul autoturismelor şi al persoanelor se derulează în condiții normale pentru această perioadă, fără a se înregistra blocaje sau timpi mari de aşteptare. „Dacă situaţia o va impune, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de ieşire sau intrare în ţară, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei. De asemenea, pentru operativitate, poliţiştii de frontieră au în dotare staţii mobile de control care pot fi folosite în punctele de trecere a frontierei cu trafic crescut”, se mai precizează în informarea transmisă de Instituția Prefectului.

Centru integrat dedicat refugiaţilor 

La nivelul județului Botoșani există un centru integrat dedicat sprijinirii refugiaților din Ucraina care funcționează 24/7. La Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI) pot fi obținute informații legate de cazarea refugiaților, dar și despre modul în care pot fi făcute donații.

Totodată, de la nivelul acestui centru se pot obține și alte informații utile cetățenilor ucraineni care se află pe raza județului Botoșani precum unde se pot adresa în caz de probleme medicale sau în cazul în care au nevoie de ajutorul unor instituții, ce reguli trebuie respectate la locurile de cazare sau în taberele pentru refugiați.

▶Datele de contact ale CJCCI: 0756.05.55.91; 0756.13.13.98 ; 0756.19.27.37. Numerele de telefon pot fi apelate non-stop.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
52 %
4kmh
73 %
lun
4 °
mar
8 °
mie
7 °
J
6 °
vin
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se întoarce iar primăvara un pic, după aia vine vara direct.

EDITORIAL

Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...