Doina Federovici, președintele Consiliului Județean, vicepreședintele Dorin Birta și Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani, s-au întâlnit în această după-amiază cu o delegație de la Chișinău, condusă de către primarul Ion Ceban.
Discuțiile care au avut loc s-au axat pe viitoare proiecte de colaborare atât în domeniul cultural, cât și în privința atragerii fondurilor europene ce vor fi disponibile pe diferitele axe de finanțare. Discuțiile au vizat posibilitatea dezvoltării unor relații bune de colaborare. Astfel, s-a convenit ca cele trei administrații locale – Consiliul Județean Botoșani, Primăria Botoșani și Primăria Chișinău – să încheie un parteneriat de colaborare, iar pe viitor să se realizeze și acorduri de înfrățire. Asta în contextul în care unul dintre obiectivele administrației locale din județ este și diversificarea colaborărilor internaționale și întărirea relațiilor cu administrațiile locale din țările vecine, Republica Moldova și Ucraina.