luni, aprilie 7, 2025
AcasăLocal BTBărbat ars de viu, din cauza unei țigări. Doi bătrâni au fost...

Bărbat ars de viu, din cauza unei țigări. Doi bătrâni au fost salvați de vecini

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din localitatea Cucuteni, comuna Durnești, și-a pierdut viața într-un incendiu care a mistuit clădirea unde locuia. S-a întâmplat în această după-amiază. Barbatul locuia într-o anexă, lipită de casa părintească. Vecinii sunt cei care au observat incendiul și au sunat după ajutor. Până la sosirea pompierilor, părinții bărbatului, de 82 respectiv 84 ani, care erau în casă, au fost scoși afară de vecini. Aceștia nu au avut de suferit în urma incendiului. Oamenii au încercat să intre și în anexă, pentru a-l scoate și pe fiul lor, dar eforturile lor au fost zadarnice. „La fața locului au ajuns în cel mai scurt timp pompierii voluntari din comună și militarii de la Garda de Intervenție Trușești. Aceștia au început căutările, concomitent cu acțiunea de stingere. Din nefericire, bărbatul a fost găsit decedat, într-una dintre camerele anexei. În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că, cel mai probabil, incendiul a izbucnit după ce victima a adormit în timp ce fuma”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de urgență.

Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:

– nu aruncați mucurile de țigară pe jos, în special în apropierea locuinței, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale;

– dacă sunteți în autoturism și fumați, aveți grijă să nu aruncați restul de la țigară pe geam pentru că puteți incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii;

– dacă fumați într-o încăpere, folosiți o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne uşor și să fie confecţionată dintr-un material ce nu ia foc. Puteți pune în scrumieră puţină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;

– dacă vă întindeți în pat sau în fotoliu pentru a vă odihni, nu aprindeţi ţigara. Este foarte probabil să aţipiţi şi să daţi foc la pat sau la fotoliu. Mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor sau pe orice alt material combustibil şi astfel poate lua foc întreaga locuinţă;

– stingeți țigara în scrumieră, niciodată în coşul de gunoi şi nu lăsaţi scrumul sau ţigara să ardă în scrumieră.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
3.8 ° C
3.9 °
1.1 °
53 %
6.7kmh
32 %
lun
4 °
mar
8 °
mie
7 °
J
6 °
vin
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se întoarce iar primăvara un pic, după aia vine vara direct.

EDITORIAL

Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...