spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTMaşină fantomă descoperită la frontieră

Maşină fantomă descoperită la frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Stânca efectuează cercetări cu privire la un cetățean din Republica Moldova, care a vrut să scoată din țară un autoturism radiat din circulație. În vârstă de 32 de ani, bărbatul conducea un Volvo și a fost oprit pentru control la intrarea în PTF Stânca.

Ce le-a atras atenția polițiștilor de frontieră de la bun început a fost faptul că autoturismul nu avea aplicate plăcuțe de înmatriculare. Așa se face că au verificat imediat în bazele de date situația mașinii. Investigațiile aveau să scoată la iveală că autoturismul fusese înmatriculat în România, dar figura radiat din circulație. Prin urmare, cel de la volan s-a ales cu un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, la finalizare cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
20.6 ° C
20.6 °
20 °
45 %
0.6kmh
90 %
D
23 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
25 °
J
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...