duminică, aprilie 27, 2025
AcasăLocal BTPersonalitățile Botoșaniului - Octavian Cotescu

Personalitățile Botoșaniului – Octavian Cotescu

Octavian Cotescu (n. 14 februarie 1931, Dorohoi – d. 22 august 1985, București) a fost un actor român, din generația de aur.

După terminarea studiilor a fost repartizat la București, iar la 12 mai 1951 a debutat cu rolul din “Pădurea” lui Aleksandr Nikolaevici Ostrovski, pe scena Teatrului Bulandra (pe atunci Teatrul Municipal).

Activitate artistică

Activitatea artistică a lui Octavian Cotescu (născut Coteț) a cuprins numeroase roluri interpretate în film, dar și în teatru, în principal la Teatrul Bulandra din București, unde a fost coleg cu Toma Caragiu, Ștefan Bănică, Marin Moraru, Gina Patrichi, Victor Rebenciug, Florian Pittiș, Rodica Tapalagă, Ileana Predescu, Petrică Gheorghiu, Irina Petrescu, Ion Besoiu sau Dan Nuțu.

A fost, totodată, unul dintre interpreții preferați ai teatrului de televiziune și ai teatrului radiofonic din epocă. Activitatea de scenă a fost dublată și de o carieră didactică de profesor universitar la Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) “I.L. Caragiale” din București, unde a ocupat și funcția de rector în perioada 1981-1985. Printre cei mai buni studenți ai lui se numără Horațiu Mălăele, Stelian Nistor, Dan Condurache, Rosina Combos sau Maria Ploae. Pentru activitatea sa artistică, Octavian Cotescu a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

00:00/01:26
Truvid
auto skip

A făcut roluri memorabile pe scenă, printre care Bertrand din “Sfînta Ioana” de George Bernard Shaw, în regia lui Liviu Ciulei (1958), Tom din “Menajeria de sticla” de Tennessee Williams, în regia lui Dinu Negreanu (1960), Gogu din “Proştii sub clar de lună” de Teodor Mazilu (1962) şi Nae Girimea în “D’ale Carnavalului” de Caragiale (1966), ambele regizate de Lucian Pintilie, Iordache.

La 22 august 1985, maestrul Cotescu a părăsit scena vieţii.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
11.6 ° C
11.6 °
11.1 °
41 %
2.6kmh
0 %
D
18 °
lun
17 °
mar
21 °
mie
22 °
J
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Adevărul iese la iveală, cablurile alea de bicicletă sunt mult prea fragile.

EDITORIAL

Poate că cea mai mare realizare a vremurilor pe care le trăim nu este informația ca atare, ci accesibilitatea acesteia. Informație a existat de...

EPIGRAMA ZILEI

Până la nuntă, ia seama, Fetele gătesc ca mama ; După ce nunta e gata, Sunt neveste, beau ca ... tata! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...