Autoritățile sanitare au anunțat că pastilele cu iodură de potasiu au ajuns la medicii de familie, care le vor distribui populației. Apoi măsura a fost amânată, ca mai toate măsurile luate de actualul guvern. De data asta însă, ineficiența guvernului are efecte benefice, pentru că nu toată lumea ar trebui să se năpustească asupra respectivelor pastile.
Jurnalistul ieșean Alex Zănoagă, de la Ziarul de Iași, explică într-o postare pe Facebook de ce.
În caz de accidente sau explozii nucleare, iodul e cea mai mică problemă
În primul rând, spune Alex Zănoagă, iodul e unul dintre cele mai puțin periculoase elemente radioactive eliberate. „Se face însă tam-tam în jurul lui pt ca, pur și simplu, e singurul la care avem cât de cât la dispoziție o măsură preventivă. La bubuiala de la Cernobîl, au fost eliberați în atmosferă peste 100 de izotopi radioactivi. Iodul 124 e doar unul dintre ei.”
Cel mai periculos radioizotop de la Cernobâl este Cesiu 137. A zburat cel mai departe dintre toate și are perioada de înjumătățire de 30 de ani, nu de doar 5 virgulă ceva zile, ca iodul. Și nu există pastile pentru protecția la expunerea cu acest izotop.
„Ce e tragicomic în toată zbaterea asta pe tema iodului, cu apeluri guvernamentale gen –Nu haliți bre, iod de pe acum, că nu e cazul- e altă treabă, ce ține de modul de acțiune al pastilelor cu iod și de cel mai comun supliment alimentar”, scrie Alex Zănoagă. „Rolul pastilelor de iod (de fapt, e iodură de potasiu) e simplu: acela de a suprasatura organismul cu iod, astfel încât să nu mai fie loc pt cel radioactiv. Atât. Tiroida nu face diferența și ar putea asimila Iod 124, izotop radoactiv, în loc de Iod 127, care e ok. Dacă omul e mulțumit cu ce are în dormitor, nu calcă strâmb. La fel și tiroida: orice, iod să fie” .
Comprimatul standard care se distribuie conține 65 de miligrame de iodură de potasiu. Dacă v-a plăcut chimia și mai țineți minte joaca de-a calculele cu masa atomică, puteți afla cât reprezintă iodul propriu-zis dintr-un comprimat de KI. Dacă nu, vă spunem noi: 50 mg.
Însă asta nu înseamnă că pastilele trebuie luate oricând și oricum. „Necesarul de iod al organismului este de 100-200 micrograme zilnic. Să zicem, 150. Dacă îi dai 50.000 de micrograme deodată, l-ai mega-suprasaturat, deci niciun atom de Iod 124 nu-și mai are locul în tiroidă. Suprasaturat, organismul începe să-l elimine, dar are nevoie de timp. Aici intervine al doilea rol al comprimatului, acela de a ține tiroida ocupată până când iodul radioactiv din atmosferă își pierde suficient din periculozitate. De aia trebuie luat cât mai aproape de momentul exploziei și e inutil să-l iei cu o lună înainte. Ba chiar e periculos, pt că supradozajul are efecte nasoale. Inclusiv cancerul tiroidian, pe care comprimatul e menit să-l prevină”, spune Zănoagă.
Sănătatea publică și afacerile cu sare iodată
Și acum ajungem la adevărata problemă. Principala sursă de iod este banala apă și, de regulă, e suficientă. În 2002, Guvernul de atunci a emis o hotărâre ce impunea iodarea sării folosite ca supliment alimentar. Asta, pt combaterea gușii endemice (care în România se întâlnește doar în Oltenia) și a cretinismului congenital. Evident, se puteau distribui pastile cu iod doar în zonele în care apa este săracă în acest element, dar nu s-a făcut asta, presa de atunci au descris în detaliu situația care ducea spre un business de familie guvernamental, iar în astfel de situații sănătatea publică nu contează, avem nenumărate exemple.
Hotărârea respectivă a stabilit un dozaj de 50,6 mg iodat de potasiu sau 39,2 mg iodură de potasiu pe kilogramul de sare. Adică 30 mg iod pe kilogram sare. Adică 30 micrograme pe gram de sare.
Consumul mediu de sare în România este de 10 grame/individ/zi. Mai exact, 10,2 grame. Zece grame de sare iodată conțin 300 micrograme de iod, în condițiile în care necesarul este de 150 micrograme. Adică ZILNIC, din grija guvernului, românul mediu înghite dublul necesarului de iod. Adică supradozaj pe termen lung, cu voie de la stăpânire.
Grijă pentru sănătate care a dus la boală
Efectele acestei măsuri sunt descrise foarte limpede, cu cifre oficiale, de jurnalistul de la Ziarul de Iași: „Incidența cancerului tiroidian, principalul risc major de sănătate în cazul supradozajului cu iod era de 11.75 la 100.000 de locuitori în 2000. În 2019, era de 21. Aproape dublu. Și nu pastilele cu iodură de potasiu sunt de vină, nu s-au distribuit. Se poate invoca îmbunătățirea gradului de diagnosticare, dar n-am prea văzut oncologi entuziasmați de cum merge diagnosticul precoce la noi. Mai degrabă as da vina pe sarea iodată. Nu de alta, dar nici la centrala de la Cernavodă, nu au fost probleme, din câte rețin”.
Concluzia jurnalistului ieșean este că pastilele respective sunt inutile, avem prea mult iod în organism.
„Soluții? Evidente și simple: sare „de murături” din piață în loc de sare de supermarket. Mai ușor cu „bomboanele agricole”. Da, semințele de floarea-soarelui conțin iod la greu. A, și laptele. Dar nu vă putem recomanda să renunțați la el. Știm că beți cu plăcere lapte în locul berii care nu conține iod, nu-i așa? Și nu vă bateți capul cu pastilele guvernamentale. DEJA înghițiți mai mult iod decât puteți duce.”
