spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTAutopsii încheiate în cazul celor două femei ucise (video)

Autopsii încheiate în cazul celor două femei ucise (video)

Noi detalii cumplite ies la iveală în cazul celor două crime din satul Poiana, comuna Cristineşti. Astfel, marţi au fost anunţate primele concluzii rezultate în urma autopsiei. Cele două victime, în vârstă de 82 şi respectiv 54 de ani, ar fi fost ucise vineri, iar trupurile neînsufleţite au zăcut în gospodărie timp de aproape două zile.

“La acest moment au fost efectuate autopsiile celor două victime şi au fost emise concluziile medico legale provizorii, conform cărora, în ambele cazuri, decesul se datorează unor plăgi create prin tăiere înţepare cu un obiect tăietor înţepător în zona gatului. Cel mai probalil aceste plăgi au fost făcute în ziua de vineri, 1 aprilie”, a declarat Valeriu Chihaia, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Cele doua femei, mamă şi fiică, au fost găsite duminică dimineaţă. Un vecin care a mers la ele a găsit-o pe fiica de 54 de ani cu gâtul tăiat în propriul pat şi a ieşit din casă, anunţând poliţia. Oamenii legii au descoperit, ulterior, şi trupul neînsufleţit al bătrânei, care fusese ucisă în acelaşi mod.

Principala persoană bănuită de comiterea celor două fapte este o copilă în vârstă de doar 13 ani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.9 ° C
8.9 °
8.9 °
92 %
0.9kmh
89 %
D
25 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °
J
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...