Lupta partidelor pentru voturi pare să nu cunoască limite. Într-un document intern, recent emis de PSD și obținut de cotidianul nostru, li se cere organizațiilor locale să dea dovadă de implicare personală în comunitățile pe care vor să le reprezinte și să participe la cât mai multe nunți și botezuri! Mai mult, cei care doresc să candideze pe listele PSD, vor trebui să facă dovadă că au suficienți fini pentru a putea accede la viitoarele funcții.
Nu se precizează dacă norma de fini se referă la o anumită perioadă sau se consideră toți deja existenți la data emiterii circularei.
„Este și normal să le cerem celor din teritoriu să se implice mai profund în viața comunității. Ei trebuie să fie prezenți nu doar la manifestări oficiale scorțoase, cum ar fi de Ziua Națională, sau altele de acest fel, ci să se afle printre oameni ca să fie cunoscuți și când râd și se distrează, să arate că sunt la fel ca toți ceilalți!, a declarat Marcel Ciolacu, liderul PSD, pentru „Monitorul”.
Nu de aceeași părere sunt liderii USR Botoșani. „Umblă după voturi! Un cuplu căsătorit înseamnă minim șase voturi, în realitate mult mai multe, iar prezența la o nuntă, ca naș, îi conferă o aură de șef, de stăpân care-și poate permite să arunce cu bani în stânga și în dreapta. Așa vor să câștige alegerile. De fapt, e mită dată pe față!”, s-a indignat Adrian Hobjilă, vicepreședinte USR Botoșani.
Costel Șoptică, șeful PNL Botoșani, a aflat fără să se mire de inițiativa PSD. „Și noi am avut o astfel de idee, însă membrii noștri nu sunt atât de bogați, întrucât am fost mult timp în opoziție, așa că nu prea am mai mers pe la nunți sau botezuri”. Totuși, colegi de partid ai deputatului botoșănean, susțin că acesta a participat la asemenea evenimente ca invitat special, fără să fie nevoit să pună darul pentru miri sau cu un sponsor care s-a ocupat de acest aspect. Într-un cerc intim, Șoptică a mărturisit că, dacă ar fi fost recăsătorit, poate ar fi dat curs la mai multe astfel de invitații.
„Nu știu cum vor cei de la PSD să procedeze. Mie mi-a luat ani buni să adun o masă mare de fini. Nici nu mai știu câte cupluri am cununat și câți copii am botezat. Mă mir că PSD și-a dat seama atât de târziu de acest lucru”, a mărturisit Corneliu Popescu, care a fost membru în mai multe partide, momentan fiind la PMP.
Doina Federovici, ca de obicei, nu a putut fi contactată, dar purtătorii ei de cuvânt ne-au asigurat că nu are nicio problemă în a îndeplini norma fixată de partid. „Nu stau foarte bine la acest capitol, însă am de gând să recuperez. Chiar vreau să profit de ocazie și să invit pe cine dorește să-l cunun sau să îi botez copilul, să mă contacteze”, a declarat primarul Cosmin Andrei.
Referitor la convingerea celor ce-și caută un naș de a intra în partid pentru a obține avantaje, precizăm că PSD a mai avut în urmă cu câțiva ani o campanie intitulată: „Intră în PSD și fă-ți o carieră”, subînțelegând prin asta oferirea discreționară de posturi în administrația publică, așa cum foarte numeroși membri și simpatizanți ai acestui partid au deja. (V.S.)