Samson Bodnărescu, după ce urmase clasele primare la Vicovul-de-Jos și Rădăuți, își continuă studiile la Liceul din Cernăuți, „cu mici întreruperi și în împrejurări anevoioase” din cauza situației materiale precare. După 1862, situația sa se complică și mai mult, fiind nevoit, în cele din urmă, să abandoneze Cernăuții.Evenimentul din anul 1862, care va genera, în timp, și o dispută între I. Sbiera și Eugenia Frangolea-Bodnărescu, îl relatează nepotul său, Leonida Bodnărescu:
„Elevii români ai gimnaziului superior din Cernăuți hotărâseră serbarea unui maial. Zădărnicită la început sub pretext iscodit de o minte dușmănoasă Românilor, această petrecere, pentru a cărei realizare tânărul Samson Bodnărescu lucrase din răsputeri, a fost în urmă încuviințată de autorități. Studenții români porniră cu mare alaiu spre pădurea Horecea.
Boieri, preoți, câțiva studenți universitari, poporeni și mulți străini luară parte la acest convoiuimposant. Moșu Grigore, cu banda lui de lăutari români, intona melodii naționale, și în rotunda cea veche, ce se află și azi în păduricea Horecea, sʼa jucat de multe dame, domnișoare și cucoane preotese hora, mândrul nostru dans național.
În mijlocul roții întinse apăru deodată tânărul Samson ținând în mâini, cu fală și mândrie, un steag tricolor. «La culme»! strigă el și ridică cu bucurie steagul la înălțimea visată de boierul Doxachi Hurmuzachi și de unchiul lui Samson, Mihaiu Bodnar, încă în anul 1848. Neturburați petrecură tinerii cu bătrânii ziua maială în fericire nespusă. Întorcându-se spre sară cu toții în ordine militară spre Cernăuți, se întâmplă un fapt, care nʼa plăcut de fel străinilor. Apropiindu-se adică trupa Românașilor prin Strada Rusească de Piața Principală, făcu moșu Grigore semn dobașului, și acesta bătu doba militărește. Crezând soldații dela straja cea mare (Haupt-wache), – care atunci se găsia pe piața capitală, – că sosește comandantul militar cu trupele, ce făceau în acea zi afară de oraș exerciții de arme, și fiind piața de tot rău luminată, se strigă: «La arme»! și atunci prezentară toți soldații armele înaintea steagului tricolor, pe care îl ducea tânărul Bodnărescu în fruntea convoiului. Bucuria Românilor nu fu mică, intonară înaintea străjii imnul împărătesc în limba română și siliră astfel soldații ca să rămâe în poziția lor. Atrași de cântare și muzică, orășenii umplură în curând toată piața magistratului. Dela magistrat tinerii români se duseră la conducătorul guvernului, îi făcură ovațiunile obicnuite, plecară apoi la directorul gimnaziului în același scop, parcurseră cu cântece naționale străzile mai de seamă și se îndreptară în sfârșit spre localul «Societății pentru cultura și literatura poporului român din Bucovina»” („Deșteptarea”, nr. 16-17 din 9 și 13 martie 1902, reprodus după: Clipe de amintire închinate lui Samson Bodnărescu cu ocazia comemorării a 25 de ani de la moartea sa, Iași, 1927, p. 6-7). După acest eveniment, „Oficialitatea austriacă a Cernăuților l-a trecut în cartea neagră”. Deși îi promisese o bursă care i-ar fi asigurat continuarea studiilor la Cernăuți, episcopul Hacman fu nevoit să-și retragă promisiunea. Cu mari eforturi, susținut și de fratele său, Miron Bodnărescu, profesor universitar de drept canonic la Lemberg, secretar al ordinului „minoriților” – ar fi existat și o colectă publică în susținerea lui Bodnărescu – , Bodnărescu ăși continuă studiile. Luă examenul de bacalaureat „înaintea comisiunii instituite la liceul de stat din Cernăuți și prezidate de Inspectorul General al învățământului din Bucovina Gustav Bozdech” (Clipe de amintire, p. 6). Actul său de studii e datat „21 Iulie 1865,fiind întărit cu sigiliul direcțiunei liceului din Cernăuți”, după cum reiese dintr-un manuscris al Eugeniei Frangolea păstrat în Fondul Documentar Ipotești.
După absolvirea liceului din Cernăuți, Samson Bodnărescu părăsește Bucovina, plecarea fiindu-i facilitată de proprietarul Herței, Cazimir. La începutul anului 1866, obține aprobarea de profesor pentru școlile particulare. Este „pe punctul de a fi numit director la gimnaziul din Piatra, dar are neșansa ca din cauza tulburărilor politice numirile să se sisteze”. Pavel Paicu – notează, în Prefața la volumul Samson Bodnărescu, Scrieri (București, 1968, p. VII), Aurel Petrescu – i-ar fi recomandat să intre ca profesor și pedagog la Institutul Academic din Iași („Institutele Unite”), fondat „de mai mulți profesori de Universitate și de Liceu la începutul anului școlaru 1866-1867, cu scopul de a pregăti elevii pentru Școala Militară și pentru Esamenul de Bacalaureatu” (Institutul Academicu. Prospectu,Iassi, Tipografia Societăței Junimea, 1867,p. 3). În Prospectul Institutului pentru anul 1867, numele său figurează printre profesorii interni și repetitori: „de litere: D-nul S. Budnărescu, studentu la Universitate” (Institutul Academicu. Prospectu, 1867, p. 18).
Anterior angajării sale ca profesor, Samson Bodnărescu „a dirigiat”, probabil, „comptul de gestiune al bibliotecii centrale din Iași, pe anul 1865”, doar astfel explicându-se Hotărârea Înaltei Curți de Conturi, secția II, prin care se dispunea: „Find-că la 31 Decembre 1865 nu resultă nici un escedent asupra domnului Samson Bodnărescu, se declară achitat de gestiunea sa pe anul 1865” („Monitorul Oficial al României”, nr. 59, vineri, 17 (29) iunie 1883, p. 1212).
În 1867, își reînnoiește autorizația de funcționare ca profesor, însă pleacă la studii la Viena, susținut, după unele surse, printr-o „bursă de către bogatul proprietar Cassu” (Petrescu, p. IX), după alte surse,de „Junimea” (C. Săteanu, Figuri din „Junimea”, Iași, p. 215).
(Va urma)
Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
