Un camion încărcat cu cereale s-a răsturnat, miercuri dimineață, pe un drum din judeţ. Mastodontul circula pe DJ 208 C, care face legătura între Botoșani și Vorona, însă, în apropiere de intersecția cu drumul comunal care duce la Mesteacăn (Corni), s-a răsturnat.
Cerealele s-au împrăștiat pe un teren agricol din zonă. A fost nevoie de intervenția unei macarale care să ridice camionul pentru a-l repune pe roți. Din fericire, în urma incidentului nu au rezultat victime, însă traficul a fost îngreunat în zonă.