Rememorând principalele momente ale evoluţiei târgului Botoşani, de la începuturile sale până în momentul în care încetează a mai fi târg al Doamnei, am dorit să creionăm textura de fapte şi întâmplări care a conturat contextul istoric general de dezvoltare a aşezării. De la un oraş dominat numericeşte şi economic de către români şi armeni, Botoşanii devin în secolul al XVIII-lea şi prima parte a veacului următor unul dintre cele mai cosmopolite târguri moldoveneşti, mai vechilor locuitori adăugându-li-se grecii, evreii, turcii, polonezii, ruşii, lipovenii, ţiganii, bulgarii, saşii, germanii, maghiarii, italienii, francezii, englezii, austriecii şi alte etnii, dând vieţii de aici savoare şi originalitate aparent inextricabile. O ilustrare a structurii compozite a populaţiei târgului, a ponderii etniilor în cadrul acesteia, dar şi a evlaviei locuitorilor şi protectorilor lor din familia domnitoare ce s-au învrednicit a ridica acele construcţii, o constituie bisericile concentrate în zona centrală a oraşului şi periferic acesteia, dar la distanţe foarte mici, detaşându-se prin vechime şi arhitectură cele trei ctitorii domneşti, bisericile Sf. Nicolae, Sf. Gheorghe şi Uspenia, cele două lăcaşuri de cult armeneşti, ca şi bisericile de piatră ridicate de târgoveţi spre lauda Lui Dumnezeu şi ca o mărturie a prosperităţii lor economice. Acestora li se adaugă biserica lipovenească, cea romano-catolică, ambele însă de dată mai recentă, precum şi mai multe case de rugăciune ale populaţiei evreieşti, care nu s-au mai păstrat. Interesantă este şi evoluţia sigiliului municipal, de la prima formă cunoscută, aplicată pe documente din 1603 şi 1604 şi închipuind un păun, continuând cu sigiliile din secolele XVII şi XVIII care, deşi mai grosier lucrate permit, din nou, identificarea păsării figurate cu un păun. Pe fondul decăderii autorităţii municipale, şoltuzii, care vor şi dispărea, pierd dreptul de a aplica pecetea pe actele târgului, aceasta fiind afierosită, începând cu anul 1780, bisericii Sf. Gheorghe, ai cărei epitropi devin, practic, înlocuitorii şoltuzilor. Noul însemn sigilar al târgului, reprezentându-l pe Sf. Gheorghe ucigând balaurul, va fi înlocuit în 1832 cu o pecete având ca element central o coasă, alegere neinspirată, în opinia noastră. Nenumărate documente pun în evidenţă evoluţia economică a Botoşanilor şi permit o relativă etapizare a ocupaţiilor economice în funcţie de ponderea pe care au avut-o în diferite epoci istorice. După o primă perioadă, întinsă pe durata secolelor XIV-XV, în care, după dobândirea privilegiului de târg, se pun bazele viitoarei propăşiri economice, urmează o a doua etapă a acestei evoluţii, corespunzând secolelor al XVI-lea, al XVII-lea şi primei jumătăţi a celui de-al XVIII-lea veac, în care principala ocupaţie economică aducătoare de venituri era comerţul, atât intern, cât şi cel internaţional. În sfârşit, din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, până spre mijlocul secolului următor, activităţile comerciale ca principale surse de venituri lasă locul ocupaţiilor meşteşugăreşti. Apar o sumedenie de bresle şi bunăstarea locuitorilor este evidenţiată şi de bisericile numeroase de zid, care exact în această perioadă înlocuiesc mai vechile construcţii de lemn. Şi urmaşii, mulţi dintre ei scăpătaţi, ai marilor neamuri boiereşti, înţeleg să se adapteze noilor timpuri, investind averea pe care o mai aveau în activităţi economice sau în bunuri imobiliare din târg. Marii comercianţi, staroştii breslelor şi exponenţii vechii şi noii boierimi constituie un veritabil patriciat urban, din interiorul şi cu suportul căruia se conturează noua conducere municipală.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
