Dosarul deschis de procurorii anticorupție în cazul angajărilor scandaloase de la „Apele Române”, scos la iveală de presă anul trecut, a trecut de primul hop. După aproape opt luni de la trimiterea în judecată, dosarul a trecut abia de camera preliminară de la Tribunalul Iași. Astfel, după mai multe amânări în serie, magistrații au respins toate excepțiile invocate de inculpați privind nelegalitatea sesizării instanţei, nelegalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală și au confirmat rechizitoriului. Doar că procesul propriu-zis nu va începe imediat întrucât cei trimiți în judecată pot contesta actele procurorilor și la Curtea de Apel Iași. Prin urmare, există riscul ca dezbaterile din Camera preliminară să se întindă.
Scandalul în sine vizează o serie de angajări făcute în 2020 în cadrul „Apelor Române”, când cel puțin două persoane, fără pregătirea necesară, au ajuns să lucreze în cadrul companiei de stat după o serie de detașări bizare. Cazul a ajuns în atenția procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), iar la sfârșitul lunii iunie 2021 șase persoane au fost trimise în judecată pentru abuz în serviciu sau complicitate la abuz în serviciu. Printre cei trimiși în boxa acuzaților se află și botoșăneanul Stelian Mețler, fost inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, dar și Simona-Elena Burlacu, o fostă chelneriță, ambii fiind angajați mai întâi la Primăria comunei Vatra Moldoviței (județul Suceava), după care au fost detașați la Apele Române.
Detaşări cu acordul directorului Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad
Pe lista inculpaților figurează Viorel Saghin, Gabriel Niga și Ana Cocan, adică primarul, viceprimarul și secretarul comunei Vatra Moldoviței, care i-ar fi angajat formal pe Stelian Mețler și Simona Elena Burlacu (fostă Iancu) doar cu scopul ca aceștia din urmă să poată îndeplini condițiile detașării la Apele Române.
Detașările s-ar fi făcut cu aprobarea directorului Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad, Petru Avram, care i-ar fi încadrat pe cei doi pe posturi de ingineri, deși aceștia nu aveau studii de specialitate în domeniul respectiv. „Prin aceste demersuri, cei doi „ingineri” ar fi obținut foloase necuvenite constând în drepturile salariale de care au beneficiat în mod nelegal, în sumă totală de 53.385 lei (Mețler Stelian – 46.968 lei și Burlacu (fostă Iancu) Simona-Elena – 6.417 lei)”, au arătat procurorii DNA.
Fiul lui Stelian Mețler face parte din conducerea Companiei Naționale „Apele Române”
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Iași, iar până la pronunțarea unei sentințe definitive, inculpații vor beneficia de prezumția de nevinovăție. Interesant este că fiul lui Stelian Mețler face parte din conducerea Companiei Naționale „Apele Române”. Astfel, Constantin Mețler ocupă funcția de director general adjunct în cadrul „Apele Române”, iar în trecut a fost la rândul său inspector în cadrul ITM București. Procurorii DNA nu au reținut însă nici o implicare din partea lui Mețler junior în angajările scandaloase de la „Apele Române”.