Alte 22 de incendii s-au produs pe raza județului Botoșani, în ultimele 24 de ore. Pe 100 de hectare de teren au fost pârjolite de flăcări la Ibănești, George Enescu, Săucenița, Silișcani, Prăjeni, Vlădeni, Nicșeni, Santa Mare, Drislea, Vorona, Viișoara, Bobulești, Văculești, Brăești, Corni, Roma și Cristești.
„13 dintre incendiile de vegetație uscată au fost stinse de Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență. Pentru stingerea celorlalte nouă incendii au intervenit peste 70 de pompieri militari de la Detașamentele Botoșani și Dorohoi, Gărzile de Intervenție Trușești și Ștefănești, dar și de la Punctul de Lucru Flămânzi, cu 11 autospeciale de stingere cu apă și spumă”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.
Fiind vorba de incendii declanșate pentru arderea vegetației uscate, focul a fost aprins cel mai probabil de proprietarii terenurilor, care încercau să scape de iarba uscată. Nu s-au înregistrat pagube materiale, dar reprezentanții ISU atenționează că astfel de practici sunt interzise și pun în pericol inclusiv locuințele.
Informare preventivă
Potrivit standardelor privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor, arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură excepțională în cazuri de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici.
Astfel, trebuie respectate următoarele prevederi legale:
1. Ordonanţa de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare: este interzisă arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea, în prealabil, a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă. Nerespectarea acestei prevederi legale se sancţionează cu amendă contravenţională, al cărei cuantum este cuprins între 3.000 – 6.000 lei pentru persoane fizice şi între 25.000 – 50.000 lei persoane juridice;
2. Hotărârea Guvernului României nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor: arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.
În condiţiile în care se obţin toate aprobările prevăzute de legislaţia în vigoare, cetățenii trebuie să respecte următoarele reguli şi măsuri preventive:
Ø la arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale:
– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi și în condiţii meteorologice fără vânt;
– arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate sau pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii şi stingerea jarului după terminarea activităţii;
– colectarea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în grămezi, astfel încât arderea să poată fi controlată;
– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
– curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri;
– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
– supravegherea permanentă a arderii;
– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
– se interzice acoperirea focarelor cu pământ.
„Facem apel către cetățenii care dețin terenuri agricole să manifeste responsabilitate în ceea ce privește prevenirea incendiilor de vegetație uscată și miriște deoarece aceste evenimente pot pune în pericol culturile din imediata vecinătate, locuințele, dar și viața cetățenilor. Totodată, precizam faptul că în urma incendiilor de vegetație uscată, coordonatele suprafețelor agricole afectate de incendii sunt înaintate către Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) și Garda de Mediu – Comisariatul Județean Botoșani, pentru luarea măsurilor ce se impun, conform unui protocol de colaborare încheiat, la nivel național, în vederea monitorizării modului de respectare de către fermieri a bunelor condiții agricole și de mediu referitoare la arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil și la arderea pajiștilor permanente”, a adăugat Dorina Lupu.