Aproape 600 de persoane s-au angajat, în primele două luni ale anului, prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM). Potrivit statisticii prezentată de reprezentanții instituției, dintre cele 584 persoane care au fost încadrate în muncă, 128 erau femei.
Cele mai multe persoane care au reușit să se angajeze, 245, au peste 45 de ani, 80 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 39 au între 30 și 35 de ani, iar 220 sunt tineri sub 30 de ani (dintre care 220 tineri NEETs).
Cele mai multe angajări au fost făcute în rândul celor cu studii liceale
În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 278 provin din mediul urban, iar 306 persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale 214 persoane (36,64%), urmate de cele cu învățământ gimnazial, 179 persoane(30,65%). Numărul celor cu învățământ profesional este de 108 persoane, iar cei cu studii superioare sunt în număr de 48 persoane.
“Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Botoșani , 206 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre”, au transmis reprezentanții AJOFM.
Asistenţă pentru găsirea unui loc de muncă
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă beneficiază de pachete personalizate de măsuri active.
Astfel în perioada ianuarie-februarie 2022, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 1.140 persoane.