Ultimele zile au fost foarte solicitante pentru pompierii militari și voluntari din județul Botoșani. Nici bine nu terminau de stins un incendiu, când era anunțat altul. Astăzi s-a întâmplat din nou. Puțin după ora 8.00, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești au plecat la Gorbănești, unde ardea vegetația uscată de pe aproximativ 50 de hectare.
Din cauza vântului, care suflă cu putere, incendiul se extindea cu repeziciune. Mai multe gospodării erau în pericol. Pompierii militari, dar și voluntarii din Gorbănești, au depus un efort considerabil pentru a opri propagarea arderii. Când stingeau ultimul focar, un alt apel de urgență anunța că într-un sat alăturat arde un depozit de furaje. Pompierii voluntari au rămas să stingă ultimul focar, iar militarii, cu cele două autospeciale cu apă și spumă, care nu au putut fi folosite întrucât terenul era accidentat, au plecat să stingă incendiul de la Socrujeni.
50 de baloți de paie ardeau violent, iar flăcările amenințau casa, adăposturile de animale și un alt depozit de furaje. Din primele informații, un vecin a dat foc unor resturi vegetale adunate din gospodărie, iar o scânteie purtată de vânt a ajuns pe furaje.
Astăzi, în jurul prânzului, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casă din satul Zlătunoaia. La sosirea forțelor de intervenție, ardea întreaga construcție Incendiul a fost generat de un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului. La această oră, și pompierii din Dorohoi intervin pentru stingerea unui incendiu care a cuprins vegetația uscată de pe un câmp din Horlăceni.