luni, aprilie 7, 2025
AcasăLocal BTArestat după ce a furat bunuri în valoare de 4.000 lei

Arestat după ce a furat bunuri în valoare de 4.000 lei

Un tânăr de 22 de ani, din comuna Românești, a ajuns în arestul poliției după ce ar fi pătruns, fără drept, în incinta unui bar din localitate, de unde ar fi sustras mai multe bunuri. Prejudiciul creat se ridică la aproximativ 4.000 de lei. Fapta s-a petrecut în noaptea de 16 spre 17 martie, iar polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele acestuia.

Ulterior, tânărul ar fi pătruns, fără drept, în incinta unei unități de învățământ, de unde ar fi sustras obiecte de decor, în valoare de aproximativ 200 de lei. În aceleași împrejurări, acesta ar fi forțat ușa de acces într-un supermarket, distrugând sistemul de închidere și geamurile acesteia, fără a reuși să pătrundă în interior.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii a două infracțiuni de furt calificat și o infracțiune de tentativă la furt calificat.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
3.8 ° C
3.9 °
1.1 °
53 %
6.7kmh
32 %
lun
4 °
mar
8 °
mie
7 °
J
6 °
vin
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se întoarce iar primăvara un pic, după aia vine vara direct.

EDITORIAL

Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...