„În 25 Oct. 1869 – scrie Gh. Ghibănescu –, cu 2 luni înainte de a muri, Anastasie Bașotă scrie Prezidentului Tribunalului Dorohoi trimițând în alăturare textul testamentului său compus din 25 articole”, care, după îndeplinirea tuturor procedurilor, se publică „prin Foaia oficială «fiindcă în el sânt dispozițiuni și condițiuni care se rapoartă în parte la binele mai multor compatrioți»”.
Articolul 9 din Testament motiva înființarea pe moșia de la Pomârla a unui „institut academic cu titlu Institutul Anastasie Bașotă, compus din tote clasele trebuitore, pentru ca un elev, când va isprăvi studiele din acest institut, se fie primit în ori-care universitate europenă pentru învěțaturavre unei sciințe”. Filantropul de la Pomârla înțelegea că „numai prin cultură și învățătură omul poate numai deveni util societăței, pentru că numai prin lumină poate osebi căile rătăcite de acele care conduc la adevărata cunoștință a binelui și a răului”.
Prin articolul 16, erau numiți executori testamentari: „Nec. Roseti-Roznovanu, Vas. Pogor, Ioan Ianov, Alecu A. Balș, Nec.-Calimachi Catargiu, Dr. Ludvig Russ, și Episcopul Vladimir Suhpan” (trei dintre ei executori aveau leafă: Vlădică Suhpan, Dr. Russ și I. Ianov)(Gh. Ghibănescu, Surete și izvoade (Bașoteștii și Pomârla). Studiu genealogic și istoric. Volumul XXIII, Iași, 1929, p. 47-48).
După lungi discuții, clarificări și eforturi susținute ale executorilor, inclusiv în Adunarea Deputaților (a se vedea, de exemplu, relatarea din „Monitorul Oficial al României”, nr. 112, din 21 mai /2 iunie 1878), Institutul Anastasie Bașotă este inaugurat pe 18 februarie 1879, în prezența delegatului Ministerului Instrucțiunii Publice, a unui numeros public și a reprezentanților Epitropiei: Vladimir Suhopan, Ioan Ianov, Dr. L.Russ, G. Pavloff. Iar primul director al noii așezări de învățământ devenea Samson Bodnărescu, care, pe 1 februarie, convins de Vasile Pogor și Ioan Ianov, își dă demisia de la Școala Normală „V. Lupu” și primește direcția institutului.
Nevoit să emigreze, pe 24 decembrie 1865, în România, din cauza implicării sale în maialul de la 1862, Samson Bodnărescu obține, în 1866, o autorizare ministerială pentru funcționare ca profesor la școlile particulare din țară. Ajunge astfel la Institutul academic din Iași, „unde se bucură de simpatia directorului gimnazial Paicu și unde făcu cunoștința” lui Maiorescu. În Dicționarul Junimii, C. Negruzzi va cosemna în dreptul lui: „Numit şiSamsune: născut la Golăneşti (Bucovina), în 27 ianuarie 1841; în Junimea de la 1866; autor liric şi dramatic (v. Epigrame). Acum director la şcoalaBaşotă de la Pomârla (v. şi Panteism). Mort, 18 februarie 1902” (C. Negruzzi, Amintiri din Junimea, București, 2011, p. 266).
„Junimea” îi va acorda sprijinul necesar pentru a-și continua studiileîn străinătate (clasele primare le făcuse la Vicovul-de-Jos și Rădăuți, iar studiile liceale – la Cernăuți,luând examenul debacalaureat în 1865): va studia filosofia la Berlin, apoi la Halle, luând titlul de doctor în filosofie la Giessen pe 3 noiembrie 1870 (Clipe de amintire închinate lui Samson Bodnărescu cu ocazia comemorării a 25 de ani de la moartea sa, Iași, 1927).
Întors în țară, Samson Bodnărescu este numit bibliotecar al Bibliotecii Centrale din Iași, premergându-i în această funcție lui Eminescu, trecând apoi (din 10 august 1874) la Școala Normală „Vasile Lupu”.
Din 18 februarie 1879 însă numele său va fi legat de Pomârla, unde își va aduce și familia și unde va fi înmormântat, lângă zidul bisericii, pe 18 februarie 1902.
(Va urma)
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
