spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTContre în CL de la administrarea unei clădiri din Incubatorul de afaceri

Contre în CL de la administrarea unei clădiri din Incubatorul de afaceri

Consilierii municipali au avut miercuri un nou motiv pentru a discuta în contradictoriu. Contrele au plecat de la proiectul de hotărâre vizând preluarea din administrarea Locativa a unei clădiri care se află în Incubatorul de afaceri de pe Calea Naţională.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

La etajul clădirii a fost amenajat un spaţiu pentru adăpostirea refugiaţilor, iar primarul Cosmin Andrei a iniţiat un proiect de hotărâre pentru a fi preluată întreaga clădire din administrarea societăţii Locativa. Demersul vizează înfiinţarea unui Dispecerat Integrat pentru Situații de Urgență la nivelul municipiului Botoșani.

Consilierul municipal liberal Eugen Ţurcanu a precizat, însă, că această clădire face parte din Incubatorul de afaceri, realizat cu fonduri europene, şi că nu este nicio logică în acest demers, „totul fiind într-un registru suprarealist”.

Potrivit celor precizate de Ioan Apostu, secretarul general al municipiului, nu există nicio problemă de legalitate din moment ce întreaga proprietate aparţine municipiului. Mai mult, nu mai există nicio condiţie din partea finanţatorului legat de destinaţia acestor spaţii deoarece au trecut mai  mult de cinci ani de la inaugurarea Incubatorului de afaceri.

„Imobilul a fost ținut în administrarea Locativa fără nicio destinație”

Andrei Amos, consilier PNL, a întrebat dacă acel dispecerat nu poate funcţiona în condiţiile în care acea clădire este administrată în continuare de Locativa.

Am făcut această solicitare pentru preluarea în administrare a acestui imobil unde nu s-a întâmplat nimic din 2012, de când sunt eu în primărie. Este o sală la etaj, amenajată pentru conferinţe, nu am participat la nici un eveniment acolo. Niciodată! În această perioadă, în care am ajuns să amenajăm centru pentru refugiați, am observat că este un imobil care nu are nicio utilitate, era praful de trei degete pe această clădire.

Am primit etajul, dar nu am primit o încăpere de la parter unde să amenajăm de asemenea locuri de cazare pentru bărbați, separat de femei. Era folosit pe post de depozit personal, cred. Cu niște birouri acolo pentru cei de la Locativa, deci ceea ce-mi spuneți dumneavoastră, centru de conferințe în cadrul proiectului Incubatorul de Afaceri este doar o poveste. Eu vă spun realitatea. Imobilul a fost ținut în administrarea Locativa fără nicio destinație. Nu s-a întâmplat nimic spectaculos”, a spus primarul Cosmin Andrei.

Edilii intenţionează să continue cu amenajarea centrului pentru refugiaţi, care va funcţiona acolo temporar, după care, dacă va exista oportunitatea accesării fondurilor europene, să fie mutat acolo dispeceratul Poliției Locale într-o modalitate integrată cu alte servicii publice de urgenţă, motivat de faptul că la Casa Cărții este o „îngrămădeală de nedescris și nu mai încap calculatoarele”.

„Este o colaborare foarte deficitară cu această societate”

Andrei Amos a întrebat din nou dacă planurile municipalităţii nu ar putea fi realizate cu păstrarea clădirii în administrarea societății Locativa.

Bineînţeles că ar putea fi realizate, dar au predat acest imobil fără nişte încăperi de la parter, unde şi-au mutat bunurile şi le depozitează. Nu este un administrator de bună credință cu care să avem un dialog constructiv. Au închis acolo bunurile pe care le-au mutat din celelalte încăperi şi au fugit cu cheia. Despre asta este vorba. Același lucru se întâmplă și cu celelalte spații. Dau dovadă de bună credință, ne dau spațiul, dar tot timpul trebuie să intervină ceva. Și trebuie să ne milogim la Locativa să ne atingem scopul, deși acest scop este transparent și nobil. Nu vrem să facem lucruri acolo pe care nu vi le-am spus dumneavoastră. Este o colaborare foarte deficitară cu această societate și v-am dat doar un exemplu”, a mai explicat Cosmin Andrei.

Conducerea Locativa susţine că acest pas ar afecta agenţii economici

Conducerea societății Locativa a transmis o adresă în care a arătat că acea clădire este folosită de cei 40 de agenţi economici care funcţionează în prezent în cele două locaţii ale Incubatorului de afaceri, pentru organizarea de întâlniri, conferințe, cursuri, precum și pentru expunerea produselor și pentru organizarea de expoziții cu produsele și serviciile furnizate de aceștia în vederea promovării imaginii și activității lor. „Retragerea definitivă a acestui obiectiv din administrarea Incubatorului de Afaceri conduce la perturbarea activității curente a firmelor incubate, ținând cont că nu dispunem de altă locație care se pretează pentru aceste activități”, a mai transmis conducerea Locativa.

Consilierul municipal Cătălin Flutur, directorul Locativa, nu a participat la şedinţă.

Proiectul de hotărâre a fost respins, întrunind 11 voturi pentru (consilierii PSD), şapte abțineri (cei doi consilieri USR şi cinci PNL) și trei împotrivă (Daniel Botezatu, Cătălin Boboc, Andrei Amos). Pentru a fi adoptat era nevoie de 12 voturi pentru. La şedinţă nu a participat nici viceprimarul Liviu Toma, oficialul aflându-se în concediu de odihnă.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
95 %
2.7kmh
100 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...