marți, aprilie 8, 2025
AcasăLocal BTDSP mai are 10.000 de tichete pentru cei vaccinaţi (video)

DSP mai are 10.000 de tichete pentru cei vaccinaţi (video)

Direcția de Sănătate Publică Botoșani face cunoscut faptul că toți botoşănenii care s-au vaccinat cu schema completă de vaccinare împotriva COVID-19 în ultimele 6 luni pot ridica tichetele în valoare de 100 de lei.

Așadar, botoșănenii vaccinați cu schema completă (adică două doze cu Pfizer, Moderna, Astra Zeneca și prima doză cu Janssen de la Johnson and Johnson) vor putea intra în posesia tichetelor de masă la centrul de vaccinare, cabinetul medicului de familie (în funcție de locul în care s-a efectuat imunizarea) sau la primării, dacă centrele au fost închise.

Potrivit reprezentanţilor DSP Botoşani, la începutul lunii februarie, au ajuns în judeţ 38.000 de tichete valorice, de câte 100 de lei. “Dintre acestea, până în prezent au fost ridicate 28.000 de către cei care pot beneficia de ele. Îi aşteptăm în continuare pe cei care se încadrează în criteriile de acordare”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
2.2 ° C
2.2 °
1.1 °
64 %
0.9kmh
61 %
mar
6 °
mie
7 °
J
4 °
vin
8 °
S
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...