Mariana Honceru, cunoscut folclorist și Cetăţean de Onoare al Municipiului Botoşani, va fi omagiată printr-un concert desfășurat la Casa de Cultură a Sindicatelor, la un an de la trecerea în neființă a acesteia.
Concertul va avea loc pe 31 martie, de la ora 18:00, la Casa de Cultura a Sindicatelor „Nicolae Iorga”. „Bilete sunt puse în vânzare la Casa de Cultura a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botosani intrarea „B”, etajul 2, camera 15 (secretariat). Costul unui bilet este de 40 lei”, au transmis organizatorii.
Mariana Honceru a înfiinţat Ansamblul „Mărgineanca” al Casei de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” şi a iniţiat Festivalul de folclor „Dorule, floare de rouă”, o manifestare care de peste 30 de ani se organizează anual la Botoşani. Ea a coordonat ani la rând Grupul folcloric „Vatra”, format din pensionari botoşăneni. Mariana Honceru a fost un renumit autor de texte pentru interpreţi de muzică populară. Ea a scris versurile melodiei „Dorul Basarabiei”, interpretată de Ion Paladi, melodie ce a devenit Imnul Reîntregirii. Mariana Honceru a contribuit în mod deosebit la promovarea muzicii populare în întreg spaţiul românesc, dar şi în lume, fiind unul dintre promotorii ideii de unire a tuturor românilor.
A primit Premiul de Excelenţă în Creaţia Populară
După o viaţă dedicată folclorului autentic, Mariana Honceru a primit Premiul de Excelenţă în Creația Populară, la Gala Femeile de Succes, în anul 2017.
Pe 29 martie 2019, în cadrul şedinţei Consiliului Municipal, Mariana Honceru a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Botoşani. Vizibil emoţionată, ea le-a mulţumit aleşilor locali pentru distincţia acordată şi tuturor colaboratorilor, inclusiv lui Ştefan Dodiţă, preşedintele Fundaţiei Nicoară, cel care a propus municipalităţii ca ea să devină Cetăţean de Onoare al municipiului Botoşani.