„Politica” domnilor de a dărui sate din ocol aşezămintelor ctitorite de ei este continuată de către Miron Barnovschi voievod, care dă Dragomirnei, ale cărei ziduri împrejmuitoare le ridicase el, satele Brătineşti (devenit mai târziu Bătrâneşti, azi dispărut) şi Necşeni. Menţiuni documentare mult mai sărace sunt cele privind satele Gorbăneşti, stăpânit la un moment dat de către Iorga, vărul lui Vasile Lupu, şi Boziani (azi Buzeni), ambele ajunse la un moment dat în stăpânirea mănăstirii Golia. Dacă adăugăm acestor sate Costeştii din câmp şi Mănăstirea Doamnei şi dacă facem abstracţie de Feredienii de pe Sitna şi Cristineştii de pe Iubăneasa, ambele menţionate doar o dată ca făcând parte din ocolul Botoşanilor, constatăm că nu mai puţin de 13 sate din acest ocol au aparţinut, pentru perioade mai mici sau mai mari, unor mănăstiri. Şase dintre aceste sate, anume Stăuceni, Brătineşti, Mândreşti, Mănăstireni, Necşeni şi Onţeni, se numărau printre acelea răscumpărate de la „Clirosul Bucovinei” după 1775, când austriecii au ocupat Bucovina, de către un veritabil „cartel” compozit ce se constituise în acest scop, format din mari boieri vechi ai ţării, biv vel logofătul Neculai Roset, fiul acestuia, biv vel vistierul Iordache Roset şi biv vel vistierul Iordache Balş, dintr-un boier căftănit mai de curând, biv vel căminarul Panaite Cazimir, asociaţia fiind completată de către negustorul grec Theodor Musteaţă, ajuns baron al Imperiului austriac, în această calitate adăugând numelui său particula de nobleţe von. A doua categorie de sate din ocol o constituia cea a satelor stăpânite de către particulari, fie că erau boiereşti sau obşti răzeşeşti. În număr de nouă, unele dintre ele dispărute între timp, prin contopirea cu alte sate (cazul Oncanilor, din care o parte a ajuns la Tulbureni şi o parte la Orăşeni, dar şi al Ruşilor, înglobat probabil în actualul Roşiori de lângă oraş), altele devenite cartiere periferice ale Botoşanilor (Popăuţi şi Tulbureni), aceste sate, prin menţiunile documentare ale transmiterii stăpânirii asupra lor, ne-au oferit prilejul, în cazul câtorva dintre ele, de a urmări modul în care a „curs” această stăpânire şi de a reconstitui, în măsura în care acest lucru a fost posibil, vechi spiţe de neam ale unora dintre aceşti stăpâni. Ni se pare interesant să observăm că toate cele nouă sate aflate în stăpânire particulară erau şi sunt, cele care au mai rămas, în imediata apropiere a târgului, cel mai îndepărtat dintre ele, Dracşanii, fiind mult timp o slobozie răzeşească, ajungând abia spre sfârşitul secolului al XVII-lea în stăpânirea unor boieri, cei din familia Roseteştilor, prin Iordache Roset vel vistier. Aceste sate sunt şi cele mai vechi din ocol, unele dintre ele chiar anterioare întemeierii Ţării Moldovei, după cum am arătat deja. Acestor 22 de sate din ocol li se vor adăuga, pe la jumătatea veacului al XVIII-lea, în timpul uneia dintre domniile moldovene ale lui Constantin Mavrocordat, altele două, Brehueşti şi Mândreşti. Aflate, majoritatea, în cadrul aceleiaşi administraţii ţinutale a Hârlăului, aceste sate, împreună cu târgul Botoşanilor, constituiau un veritabil ţinut, „avant la lettre”, dat din vechime ca apanaj Doamnei. La un moment dat situaţia se va oficializa, de prin a doua jumătate a secolului al XVIII-lea Botoşanii devenind ţinut aparte, cu o formă aparent bizară, explicabilă tocmai prin acest statut, care a dus la alipirea la trupul său a unor sate din ţinuturile învecinate ale Hârlăului, Sucevei şi Dorohoiului, abia următoarele modificări administrative ducând la o relativă rotunjire a sa.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
