marți, aprilie 1, 2025
AcasăLocal BTAutoritățile au eliminat denumirile peiorative la adresa romilor

Autoritățile au eliminat denumirile peiorative la adresa romilor

Platforma civică Aresel a transmis, luni, că recensământul organizat de autoritățile din România în 2022 aduce două noutăți ca urmare a eforturilor făcute de activiști privind denumirile peiorative utilizate până acum de statul român la adresa romilor.

Astfel, denumirile peiorative utilizate până la acest recensământ de statul român la adresa romilor au fost eliminate din nomenclatorul etniilor, potrivit reprezentanților platformei, acesta fiind un demers necesar în efortul continuu de combatere a stereotipurilor și discriminării. Printre termenii eliminați se numără și ”cocalar”, ”pletos”, ”caștaliu” sau ”țigan”. Totodată, au fost incluși termeni noi, care nu se regăseau până în acest an, precum “fierar”.

De asemenea, vorbitorii de limba romani pot completa chestionarul și în limba maternă, traducerea fiind realizată în urma parteneriatului dintre Institutul Național de Statistică și Aresel.

“Romii se pot identifica fie sub această denumire, cea de rom, fie alegând una dintre denominațiile cunoscute deja, precum argintar, băieș, căldărar, gabor, ursar, etc”, a transmis Adrian Tudor, reprezentant al platformei civice Aresel.

Platforma îndeamnă toți cetățenii de etnie romă să își asume ”cu mândrie” identitatea și să se declare ca atare, considerând esențial acest lucru pentru afirmarea comunității și pentru cererea drepturilor acesteia.

sursa foto: Facebook/ Agenția Națională pentru Romi

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
11.1 ° C
11.6 °
10 °
89 %
1.8kmh
65 %
mar
12 °
mie
11 °
J
8 °
vin
15 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...