După finalizarea studiilor la Universitatea din Viena, Teodor V. Ștefanelli revine în Bucovina, îmbrățișând – notează, în prezentarea ședinței Academiei Române din mai 1910, „România Jună” (An.7, Nr.6, 1910, p.122-126) – „cariera de judecător, intrând în practică la tribunalul din Cernăuți”. În octombrie 1876, după ce își luase doctoratul (în 1875), e trimis la Câmpulung, „unde se simțea mult lipsa de judecători români”.
În 1882 este mutat la Suceava, iar în 1888 este transferat, ca pretor, la Seletin. În perioada 1889 – 1903, îl aflăm din nou la Câmpulung, unde pășește „pe terenul politic, fiind ales deputat în cercul electoral al Câmpulungului” („Junimea literara”, An.7, Nr.6, 1910, p.122-126). Presa vremii consemnează „adunările electorale din districtul Câmpulungului”, la care T.V. Ștefanelli era întâmpinat cu multă căldură. Corespondentul ziarului „Apărarea Națională”, de exemplu, consemna adunările din perioada 15-18 martie la Cernăuți (unde veniseră „spre întimpinarea scumpului oaspe peste 50 de membri ai partidului naţional în frunte cu preşedintele partidului dl prof. Dr. Saghin, apoi vicepreşedintele dl prof. Grigori Halip, dl consilier O. Ţurcan, dl prof. Dr. Ghiorgliiu, dl consilier Emilian Isopescu, dl adiunct Dori Popovici, apoi un număr mare de membrii ai societăţii «Junimea», în frunte cu preşedintele dl Vihovici”), în Frasin (unde veniseră poporenii din Dorotea și Rucșoaia), la Stulpicani (viu aclamat de peste 300 de poporeni din Negrileasa, Gemenea, Slătioara, Ostra), Bucșoaia (în sala ticsită), Vama (primit de peste 500 de poporeni), Pojorâta (cu peste 500 de alegători din Pojorâta și Sadova), Fundul-Moldovei (unde erau adunați aproape 800 de săteni) („Apărarea Națională”, nr. 21 din 21 martie 1907, p. 2).
Când îi expiră mandatul, în 1898, Ștefanelli renunță, „din cauza multelor sale ocupațiuni (…) la el”, stăruind însă „cu toată influența pentru alegerea urmaşului său în scaunul deputaţiei, (…) Dr. „Gheorghe Popovici” („Junimea literara”, An.7, Nr.6, 1910, p.122-126).
După ce fusese 14 ani şeful Judecătoriei din Câmpulung, revine, în 1903, pentru câteva luni, în Suceava, fiind numit apoi consilier la Curtea de Apel din Lemberg şi consilier la Înalta Curte de Casaţie din Viena.
În 1914, retras din serviciul public, la Fălticeni, adună în volum și redă biografiei eminesciene poate unele dintre cele mai exacte descrieri, întârziind – după cum motivează în prefața „Către cititori” – numai din cauza că datoriile ce i le impunea serviciul de magistrat, îi absorbeau tot timpul.
„Teodor V. Stefanelli a fost totdeuna la postul său de onoare atât în timpurile tulburi ale asupririi austriece cât şi în vremurile grele de pribegie ale prietinilor săi mai tineri bucovineni, bucurându-se împreună cu ei de izbânda finală a cauzei neamului său, pentru care cu dragă inimă a muncit şi a suferit”, va scrie, la decesul său, în 1920, „Foaia Diecezană” (nr. 31 din 26 iulie 1920, p. 7).
Iar E. Lovinescu, îl va evoca pe „bătrânul (său) prieten și tovarășul unui refugiu de doi ani, bătrânul cu „o minte intactă, o cultură făcută, și, ceea ce e și mai rar, o curiozitate mereu ațâțată” în „Sburătorul” (nr. 14 din 14 iulie 1920, p. 209-211):
„În orășelul în care scriu aceste rânduri, nu e tei sub care să nu ne fi adăpostit, împărțindu-ne temerile și speranțele. Se refugiase din Bucovina lui de la începutul războiului mondial și, dintr-un impunător K.K. Hofrath, devenise un modest pensionar fără pensie (fără «penziune» cum spunea el) (…)
Cu dânsul și cu bătrânul general Em. Lăzărescu, atât de juvenil în necesara lui vervă, ne-am încovoiat îngrijorarea deasupra tuturor comunicatelor, comentându-le, exaltându-le, fără să ne pierdem nădejdea. Numai când oștile crăiești au recucerit Câmpulungul și tunurile bubuiau la Gura-Humorului, ne-a cuprins disperarea. Câtă strategie și diplomație n-am făcut împreună în grădinița comunală, în timp ce aeroplanele bicefale se roteau deasupra noastră, și zările se înroșeau! Se apropia cercul de fier al împresurării, cu portițe de ieșire pentru noi, dar atât de amenințător pentru bătrânul refugiat bucovinean, pe care-l aștepta răzbunarea împărătească…”
Ala Sainenco, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”