Numărul refugiaților din Ucraina, care intră în România prin punctele de trecere a frontierei de pe teritoriul județului Botoșani, a început din nou să crească. Astfel, potrivit unui comunicat de presă emis de Instituția Prefectului, în ultimele 12 ore prin punctele de trecere a frontierei Rădăuți Prut și Stânca au intrat în țară 799 persoane cu 215 vehicule.
Potrivit acelorași surse, 55 de persoane, 35 adulți și 20 copii, au fost transportate cu microbuzele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani, Timiș și Vrancea la locuri de cazare. „La ora 20 erau disponibile pentru refugiații din Ucraina 1.468 locuri puse la dispoziție de către autoritățile din județul Botoșani”, se mai arată în informarea transmisă de reprezentanții Instituției Prefectului.
La nivelul județului Botoșani există un centru integrat dedicat sprijinirii refugiaților din Ucraina care funcționează non-stop, 24 de ore din 24, șapte zile din șapte. La Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI) pot fi obținute informații legate de cazarea refugiaților, dar și despre modul în care pot fi făcute donații.
Totodată, de la nivelul acestui centru se pot obține și alte informații utile cetățenilor ucraineni care se află pe raza județului Botoșani precum: unde se pot adresa în caz de probleme medicale sau în cazul în care au nevoie de ajutorul unor instituții, ce reguli trebuie respectate la locurile de cazare sau în taberele pentru refugiați. Datele de contact ale CJCCI: 0756.05.55.91; 0756.13.13.98 ; 0756.05.55.91.
„Toate instituțiile implicate în gestionarea acestei situații sunt în legătură permanentă și desfășoară activități în mod integrat pentru ca persoanele care se refugiază din fața războiului să treacă mai ușor prin aceste momente. Situația este în dinamică, datele cu privire la locurile de cazare modificându-se continuu.
Angajații Ministerului Afacerilor Interne, pompieri, polițiști de frontieră, jandarmi, polițiști, lucrători vamali, medici veterinari, reprezentanți ai Prefecturii, Direcției de Sănătate Publică și Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor sunt la datorie 24/7 și lucrează în sistem integrat alături de autoritățile locale, societatea civilă și mediul privat din județul Botoșani pentru a veni în sprijinul tuturor persoanelor care vin din zona de conflict și au nevoie de ajutor”, se mai arată în comunicatul Instituției Prefectului.
Numărul refugiaților a scăzut zilele trecute cel mai probabil din cauza valului de frig, care i-a determinat pe unii să rămână fie pe traseu, fie în Republica Moldova. În plus, în Ucraina este interzisă circulație pe timpul nopții. Polițiștii de frontieră botoșăneni țin permanent legătura cu polițiștii de frontieră din Republica Moldova pentru a gestiona cât mai bine valul de refugiați, ei schimbând permanent informații cu privire la numărul refugiaților.
Majoritatea cetățenilor ucraineni care fug din calea războiului sunt însă în tranzit întrucât ei intenționează să ajungă în țările din vestul Europei, acolo unde au rude sau prieteni aflați la muncă. Astfel, imediat după ce ajung în județ, cei mai mulți poposesc pentru câteva ore în centrele organizate de autorități, unde se odihnesc, se spăla și primesc hrana caldă, beneficiază de sprijin și consiliere din partea voluntarilor, după care pornesc din nou la drum către destinațiile stabilite.
Singura problemă semnalată de cei care acționează în preajma punctelor de trecere a frontierei este lipsa interpreților de limbă rusă sau ucraineană, care ar trebui să lucreze și ei în ture pentru a evita epuizarea. Acest lucru este suplinit fie cu ajutorul voluntarilor de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, fie de botoșănenii din localitățile unde există comunități de ucraineni, fie de aplicațiile descărcate pe telefoanele mobile care permit traduceri online.