Supermarket-ul Carrefour România retrage de la comercializare produsele „Chipsuri cu aromă de paprica” și „Chips ondulat paprica”, din cauza aplicării unei etichete de traducere incomplete, care nu menționează ingredientul alergen lapte, potrivit Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Aceste produse pot fi consumate de persoanele care nu sunt alergice la lapte.
„Persoanele alergice la lapte și care dețin produsele descrise mai sus să nu le consume, ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat. Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal. Ne cerem scuze pentru inconveniențele create”, se mai arată în comunicat.