În altă ordine de idei, credem că acest lăcaş a fost dintru început schit, dintre motivele ce se pot invoca fiind poziţionarea sa, la adăpost de ochii muritorilor de rând şi ferită de păcatele lumeşti, simplitatea construcţiei, dar şi faptul că acest schit va genera, prin existenţa sa multiseculară, o aşezare, mult mai târziu şi nu invers, cum se întâmplă de obicei, atunci când creşterea demografică a unei comunităţi impune construirea unui nou aşezământ bisericesc. De altfel, în această regiune tradiţia monastică este foarte bine reprezentată de vechile schituri răsfirate în poienile întinsului codru de odinioară de aici. În acest stadiu al cercetărilor, este de dorit ca lacunele documentare să fie completate prin sondarea arheologică a amplasamentului actualei biserici care a fost ridicată, aşa cum se observă din fotografia de la 1902, exact în locul vechiului schit. Numele unora dintre locuitorii actualului sat, avându-şi gospodăriile în vatra aşezării, au o vechime de mai bine de 250 de ani (Cotiaţă, Ciolan, Drobotă, Petruţă, Mardari, Pricopi, Ungurian, Rusul), ei fiind, fără îndoială, urmaşii vechilor posluşnici ai mănăstirii. O dovadă a permanenţei lor şi a conştientizării vechimii lor pe aceste locuri sălăşluieşte în chiar păstrarea denumirii aşezării: Mănăstirea Doamnei. Ajunşi la finalul acestei prezentări, considerăm că volumul mare de informaţie, ca şi densitatea acesteia, ne obligă la un necesar „recapitulatio”, plecând de la care vom formula şi câteva aprecieri conclusive. Istoriografia noastră, mai veche sau mai nouă, îl consideră pe Petru Şchiopul ca fiind domnul care, prin daniile sale, a prefigurat ceea ce la urmaşii săi va deveni politică, anume înstrăinarea satelor din ocoalele târgurilor, fie pentru foloase materiale, ascunse sub sintagma banilor daţi „în treaba ţării”, fie pentru mântuirea sufletelor şi iertarea de păcate, în cazul daniilor făcute mănăstirilor. Aparent, acest lucru se confirmă şi în cazul Botoşanilor, primele patru danii din ocolul târgului fiind făcute de către domnul deja invocat: satele Măşcăteni – pe Jijia şi Teişori, dăruite ctitoriei sale, mănăstirii Galata, al doilea, se pare, chiar de doamna Maria, în calitatea sa de stăpână a apanajului, în timp ce alte două sate, Onţeni şi Stăuceni, vor fi dăruite mănăstirilor Moldoviţa, respectiv Putna. În documente se menţionează că aceste sate erau întărite de către Petru Şchiopul, aşa încât presupunem că ele erau danii ale unor domni anteriori. Ţinând cont de faptul că beneficiarele daniei erau ctitorii ale lui Petru Rareş, respectiv Ştefan cel Mare, putem bănui că domnii care dăruiseră satele acelor mănăstiri erau dintre urmaşii direcţi imediaţi ai acestora, dacă nu cumva daniile erau făcute de către doamnele lor, îndreptăţite la aceasta prin statutul de stăpâne ale apanajului care fusese constituit pentru ele la Botoşani. Alte două sate din ocolul Botoşanilor , Costeştii de pe Siret şi Mănăstireni, vor fi dăruite de către Ştefan Tomşa al II-lea ctitoriei sale de la Solca. Faptul că danii din ocolul Botoşanilor s-au făcut şi anterior epocii lui Petru Şchiopul este dovedit de cazul satului Costeşti, pe Siret, astăzi dispărut, pentru care, la 1641, se ridicaseră Ursu Vartic şi rudele sale împotriva călugărilor Solcăi, primii arătând ca satul era o danie mai veche, făcută unei „moaşe” a lor de către Bogdan Lăpuşneanu voievod. Un al treilea sat din regiune dăruit de Ştefan Tomşa al II-lea aceleiaşi ctitorii de la Solca, Cristineştii de pe Iubăneasa, de lângă Dorohoi, are un statut deosebit, fiind menţionat doar o singură dată ca fiind din ocolul Botoşanilor, chiar în actul de danie, toate celelalte referiri documentare amintindu-l la ocolul Dorohoiului. Iată de ce considerăm că alipirea acestui sat la ocolul Botoşanilor a fost conjuncturală, fiind determinată de împrejurarea că alte două sate dăruite Solcăi de către sus-pomenitul domn făceau parte din acelaşi ocol, astfel încât se considera că prin această alipire se asigura o administrare mai lesnicioasă a celor trei sate de către oamenii mănăstirii.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
