spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTSpectacol organizat de Rapsozi de Ziua Femeii

Spectacol organizat de Rapsozi de Ziua Femeii

Pe 8 Martie, de Ziua Internațională a Femeii, Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor” organizează un concert intitulat “Pentru tine femeie”. Spectacolul se va desfășura la Casa de Cultură a Sindicatelor Nicolae Iorga, de la ora 18.00.

Printre artiștii care vor urca pe scenă se află managerul orchestrei Dan Doboș, Elene Mândrescu, Petronela Rusu sau Loredana Călin. De asemenea, celebrii actori ai Teatrului de Revistă „Constantin Tanase” din București, Vasile Muraru și Valentina Fătu, vor încânta auditoriul cu un moment artistic. Spectacolul va fi prezentat de Mariana Ichim Hodan, iar conducerea muzicală va fi asigurată de maestrul dirijor Ion Oloieru.

„Va fi un spectacol altfel, gândit special pentru mamele, doamnele și domnișoarele din viața noastră, a transmis managerul Dan Doboș.

Intrarea în sala de spectacol se va face pe bază de invitații în limita locurilor disponibile din sală, ce vor putea fi procurate de la sediul instituției în data de 7 martie, între orele 10.00 – 12.00.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
23.8 ° C
23.9 °
21.6 °
33 %
7.2kmh
1 %
vin
25 °
S
19 °
D
22 °
lun
23 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...