spot_img
joi, aprilie 17, 2025
AcasăLocal BTMuzeul Județean se închide temporar

Muzeul Județean se închide temporar

Muzeul Județean de Istorie din Botoșani își închide, temporar, porțile, începând de astăzi, decizia fiind luată în vederea anticiparii lucrărilor de modernizare, reabilitare, restaurare și valorificare durabilă a clădirii. Demersurile vor fi demarate de pe 1 iunie. “Toate celelalte muzee și case memoriale aflate în componența Muzeului Județean Botoșani își vor continua programul normal de activitate, prin urmare vă invităm călduros să le vizitați!”, au transmis reprezentanții instituției.

Proiectul de reabilitare presupune lucrări de amploare. Astfel, vor trebui consolidate fundația și pereții de piatră de la demisol prin injectarea în masa zidăriei de mortar fluid, vor fi consolidați șpaleții cu bolți de la demisol, se vor efectua placări cu plase sudate pe traseul fisurilor/crăpăturilor cu tencuială armată și realizarea unor cămășuieli armate cu bare independente cu grosime de 15 centimetri, pe fața interioară a bolților de la demisol. Se va interveni și se vor reface tencuiala, finisajele, dar și elementele decorative. Printre lucrările prinse în proiect se regăsește și înălțarea mansardei Muzeului și amenajarea aici a spațiilor administrative. Astfel, se va extinde spațiul expozițional de la 17 săli la 23 de săli de expunere. În plus se vor crea noi spații pentru ateliere creative și săli multimedia.

Proiect în valoare de 36 milioane lei

Valoarea totală a proiectului se ridică la 36 de milioane lei, din care partea de cofinanțare pe care o asigură Consiliul Județean este de aproximativ 577 mii de lei. Clădirea în care funcționează acum Muzeul Județean de Istorie Botoșani a fost ani de-a rândul Palatul Administrativ al Județului. Ea a fost construită la începutul secolului XX după proiectul arhitectului Petre Antonescu, cel care a mai făcut Primăria Bucureștiului, Arcul de Triumf, Cazinourile din Sinaia și Constanța, precum și multe locuințe particulare aflate acum în patrimoniul național.

Actul de naștere a fost semnat în trei exemplare, la 31 octombrie 1904. Un exemplar a fost trimis la Arhivele statului din București, un exemplar a rămas la Prefectură, iar unul a fost introdus într-un tub metalic, alături de monede din acea vreme, iar tubul a fost îngropat în temelia clădirii. Piatra de temelie a fost pusă pe 4 octombrie 1904, dar lucrările au început abia în martie 1905. La 28 noiembrie 1906, construcția a fost finalizată, iar conducerea județului de atunci a dedicat această clădire jubileului celor 40 de ani de domnie a regelui Carol I.

De-a lungul anilor, clădirea a găzduit Prefectura, Consiliul Județean, biroul medicului șef al județului, biroul medicului șef veterinar, cel al inspectorului șef de poliție, instituția de coordonare a învățământului și a cultelor, iar din 1977 adăpostește Muzeul Județean de Istorie.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
19.4 ° C
19.6 °
18.3 °
56 %
2.2kmh
41 %
J
19 °
vin
21 °
S
19 °
D
20 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...