În 1914, când îi apar în volum „Amintirile despre Eminescu”, Teodor V. Ștefanelli primise – scria E. Lovinescu – „răsplata cuvenită, la Viena și București”: devenise consilier la Curtea de casație din Viena și membru al Academiei Române (E. Lovinescu, „T.V. Ștefanelli”, în: „Sburătorul”, anul II, nr. 14 din 14 iulie 1920, p. 209).
Semnând Teodor V. Ștefaniu(c)/ Ștefanelli, Leandru sau Truță, colaborase la „Arhiva”, „Aurora română”, „Convorbiri literare”, „Deșteptarea”, „Foaia soțietății…”, „Junimea literară”, „Revista politică”, „Țara nouă” sau publicând volume separat.
Întârzierea în scrierea „Amintirilor” o motiva „Către cititori”: „Cu scrierea acestor amintiri am întârziat numai din cauza că datorințele ce mi le impunea serviciul meu de magistrat, îmi absorbiau tot timpul, încât abia acuma, după ce mʼam retras din serviciul public, am aflat timp şi liniștea dorită să scriu aceste amintiri şi să le aduc la cunoștința acelora cari se interesează mai de aproape de Eminescu” (p. 6-7).
Pe Eminescu T.V. Ștefanelli îl va cunoaște în 1861, la Cernăuți, unde vine pentru studii secundare de liceu, după ce făcuse clasele primare în orașul său natal, Siret. Eminescu era în clasa a II-a, iar Ștefanelli – în clasa I, motiv pentru care se întâlneau „numai Duminicile și sărbătorile la exercițiile religioase ce le ținea bătrânul (…) catehet Veniamin cu toți elevii români, în o sală mare a liceului” (p. 23). La aceste exerciții – scrie Ștefanelli – ar fi făcut cunoștință cu Eminescu, care purta pe atunci „numele Eminoviciu” (p. 24). În anul 1862-1863, din cauza că Eminescu rămăsese repetent în clasa a doua, devin colegi, cu toate că erau despărțiți în două clase paralele: la „obiectele religia și limba română” erau „însă toți elevii români ai clasei la un loc”, iar prietenia sa „cu Eminescu din cauza deselor întâlniri căpătă legătură tot mai strânsă și mai temeinică”. Au fost ambii elevii profesorului Aron Pumnul și Ion Sbiera.
După dispariția lui Eminescu din Cernăuți în aprilie 1863, îl reîntâlnește în primăvara anului 1964, aflându-se împreună mai ales la reprezentațiile de teatru ale trupei lui Fani Tardini. În octombrie 1964, Eminescu dispare din nou din Cernăuți, dar revine în martie 1865. După o nouă dispariție, se reîntâlnesc, în Bucovina, toamna. Iar la începutul lui 1866, Eminescu părăsește definitiv Cernăuții.
Ștefanelli va fi însă în preajma lui Eminescu din toamna anului 1869 până în vara lui 1872, când ambii se vor afla la Viena. „Venind Eminescu la Viena – scrie Ștefanelli – era lucru firesc că întâile sale întâlniri căuta să le aibă cu vechii săi colegi din Bucovina cu care a reînnoit cunoștința şi prietenia. (…) şi deoarece mai toți Bucovinenii îşi alesese locuințele lor în al treilea cartier al Vienei, Landstrasse, se sălășlui şi Eminescu în acest cartier și-și alese la început locuinţa în strada Radetzky în apropierea celorlalți români din Bucovina. În toamna anului 1870 era şi mai aproape de Bucovineni căci a locuit în Dianagasse No. 8 într-o cameră împreună cu colegii săi Samuil Isopescu şi Iancu Cocinschi. În aceeaş casă locuia şi colegul nostru Ioan Luţă, iar eu locuiam în aceeaş stradă No. 4, câțiva paşi mai departe de Eminescu. Astfel ne puteam întâlni în toate zilele când mergeam şi veniam de la universitate şi adesea venia el la mine şi eu mergeam la dânsul şi la ceilalți colegi ce locuiau cu el împreună” (p. 50-51).
Au făcut parte, în aceeași perioadă, din societatea „România Jună”, fiind, mai târziu membri emeriți ai societății.
(Va urma)
Ala Sainenco, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”