miercuri, aprilie 2, 2025
AcasăLocal BTAmenzi de peste 5.000 de lei date de poliţiştii locali

Amenzi de peste 5.000 de lei date de poliţiştii locali

În perioada 18 – 20 februarie 2022, zeci de botoăneni au fost amendaţi de către poliţiştii locali. Datele centralizate de conducerea Poliţiei Locale arată că au fost sancţionate 54 de persoane, valoarea amenzilor totalizând 5.350 de lei.

24 de persoane au primit amendă deoarece au încălcat prevederile legale vizând întreținerea și circulația câinilor cu stăpân pe raza municipiului. Este cunoscut faptul că foarte puţini sunt proprietarii de câini care atunci când ies cu aceştia la plimbare au la ei pungi şi ustensile pentru a curăţa excrementele patrupedelor. Alţi 14 botoşăneni au fost amendaţi pentru că au încălcat normele de convieţuire socială. Au mai fost aplicate zece sancţiuni pentru încălcarea prevederilor privind ordinea și curățenia, trei sancțiuni pentru încălcarea normelor privind organizarea circulației rutiere în municipiul Botoșani şi trei sancțiuni urmare a unor probleme înregistrate în activitatea de administrare a piețelor și oborului.

În activitățile de prevenire au fost identificate și atenționate un număr de 260 de persoane cărora li s-au adus la cunoștință prevederile legale și sancțiunile la care se expun în caz de neconformare”, a declarat Ioan Onuţu, directorul Poliţiei Locale.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.6 °
9.4 °
96 %
2.7kmh
100 %
mie
9 °
J
9 °
vin
16 °
S
16 °
D
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Încerci cu frumosul inițial și dacă nu ține, mai adaugi ceva mai pe înțelesul celor cărora te adresezi.

EDITORIAL

Frământările sociale din ultima vreme nu sunt singulare în istoria recentă a românilor. De-a lungul ultimelor două secole, istoria a consemnat multe asemenea momente....

EPIGRAMA ZILEI

La acea vorbă străveche („Nu te culca pe-o ureche!”) Am o întrebare ... nouă: Se poate pe amândouă? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...