spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTPlanuri pentru două noi săli de sport în municipiul Botoşani

Planuri pentru două noi săli de sport în municipiul Botoşani

Ministerul Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii, va construi două săli de sport în municipiul Botoşani. Unităţile de învăţământ care vor beneficia de aceste investiţii sunt Şcoala Gimnazială „Sfânta Maria” (Şcoala 16) şi Liceul de Artă „Ştefan Luchian”. Cele două săli de sport vor fi realizate în cadrul Programului Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social – Subprogramul „Săli de sport”.

În şedinţa din 24 februarie, consilierii municipali vor dezbate proiectele de hotărâre care vizează predarea celor două amplasamente, în vederea demarării investiţiei. Este vorba de două terenuri, fiecare în suprafaţă de 900 de metri pătraţi.

De la bugetul local vor fi finanţate cheltuielile pentru racordarea celor două săli de sport la reţelele de utilităţi. Totodată, Consiliul Local se obligă ca după finalizarea celor două săli de sport să menţină destinaţia acestora şi să le întreţină pe o perioadă de minim 15 ani.

Despre cele două investiţii se vorbeşte de câţiva ani. Rămâne de văzut dacă lucrările vor începe în acest an şi cât va dura până când elevii de la cele două unităţi vor putea participa la activităţi sportive în condiţii optime de confort şi siguranţă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
9.4 ° C
12.2 °
9.4 °
68 %
3.1kmh
26 %
S
24 °
D
22 °
lun
23 °
mar
24 °
mie
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...