Un veteran de război, care a ajuns, vineri, la venerabila vârstă de 100 de ani, a fost sărbătorit, de întreaga comunitate din satul natal, Conceşti. Alături de veteran au fost atât membrii familiei, cât şi senatorul Lucian Trufin, primarul comunei Costel Nazare, viceprimarul Constantin Grosu, preotul Alin Aroşoaie, dar şi membrii Consiliului Local.
Toader Arim s-a născut în anul 1922, fiind al doilea dintre cei cinci copii ai familiei. A început să muncească încă de la 10 ani, iar ulterior tatăl îl trimitea singur cu căruța încărcată cu valuri de sumani pe care le ducea la prelucrat la piuă în ținuturile Bucovinei apoi se întorcea acasă, parcurgând distanța de aproximativ 200 km dus-întors. S-a căsătorit la 21 de ani, iar după cinci săptămâni de la nuntă a fost încorporat ca militar la Dorohoi. La jumătatea perioadei de armată a fost concentrat și trimis pe front, împreună cu ceilalți militari tocmai în Transnistria, deoarece se declanșase Al Doilea Război Mondial.
În război a avut misiunea de trăgător cu mitraliera. „Greutăți au fost multe … dar cea mai urâtă și mai grea perioadă din viața mea a fost atunci când am luptat pe front. Eram în pericol de moarte în orice moment. De altfel, o parte din soldați cunoscuți de mine au și murit, lăsând în urmă soții văduve și copii orfani. Momentul cel mai tragic a fost atunci când glonțul m-a rănit. Norocul meu că m-a găsit asistentul care era din sat cu mine și m-a recunoscut și pe care îl chema Chirică Pintilie. M-a luat în spate și m-a cărat până la vagonul amenajat acolo unde mi-a acordat primele îngrijiri, mie și celorlalți răniți. Apoi ne-au pus mai mulți răniți pe un fel de remorcă și cu tractorul ne-au transportat până la Ripiceni unde am fost cât de cât îngrijiți, iar de aici ne-au trimis la diferite spitale din țară”, îşi aminteşte Toader Arim.
El a ajuns la spitalul din Târgoviște unde a fost operat la mâna stângă, unde pierduse trei degete. După două luni de stat în spital a fost lăsat la vatră şi s-a întors la familia pe care o lăsase acasă în urmă cu doi ani şi şapte luni.
„Mai târziu, cu ajutorul unei rude, am întocmit dosarul, l-am trimis la București și am fost declarat Veteran de Război. Am primit legitimație și insignă pe care le păstrez și acum. Dar acestea nu sunt la vedere, așa cum mi-a lăsat urme la mână acea clipă nefericită de care am avut parte, când glonțul m-a nimerit și m-a rănit. Bine că am rămas în viață, m-am reîntors acasă și am urmat cursurile vieții. Pentru aceasta îi mulțumesc Bunului Dumnezeu că am trăit și am ajuns până aici”, mai spune veteranul.
Sursa foto: glasulnordului.ro