Noul prefect al județului, Sorin Cornilă, a ajuns într-o postură delicată chiar imediat după învestirea în funcție. Asta pentru că multe dintre afacerile derulate prin cele două firme la care este acționar au derulat sau mai derulează încă afaceri cu instituțiile statului. Cum noua calitate de demnitar public nu îi mai permite să se ocupe și de afaceri, Sorin Cornilă a trebuit să renunțe la calitatea de manager al societății Powerline SRL, la care este și acționar deplin, dar și la afacerile prin cealaltă firmă, Romdata Digiserv SRL, la care deține 50 % dintre acțiuni.
„Am numit un administrator și am rămas doar cu acțiunile”, a declarat Sorin Cornilă, care nu a depus încă declarația de avere și cea de interese, conform legii. „Mai am la dispoziție câteva zile, însă dacă este cineva interesat de ele, acestea pot fi consultate pe site-ul Consiliului Județean”, a adăugat Sorin Cornilă, care până la învestirea în funcția de prefect a deținut un mandat de consilier județean din partea PNL.
23 de contracte cu două firme
Potrivit declarației de interese depusă anul trecut la CJ, Sorin Cornilă avea în derulare cu diverse instituții ale statului un număr de 23 de contracte, dintre care șase prin Powerline, iar restul prin intermediul Romdata Digiserv. Majoritatea vizau asigurarea unor servicii de copiere prin oferirea în custodie a unor copiatoare și plata serviciilor fie lunar, fie printr-un abonament. Unele dintre contractele menționate acolo, cum ar fi cele cu primăriile Mihai Eminescu, Blândești, Concești, Coțușca, Dângeni, Păltiniș și Viișoara, ori cu Casa Județeană de Pensii și Direcția de Sănătate Publică Botoșani, au ieșit din termen încă de anul trecut.
În schimb, pentru anul 2022 mai erau valabile alte 10 contracte, cele mai multe fiind încheiate, ca și în celelalte cazuri, în urma unor achiziții directe și nu este exclus ca alte contracte să fi intrat în derulare după completarea declarației.
Contractele cu cele mai mari valori au fost încheiate cu primării conduse de primari liberali
Întâmplător sau nu, contractele cu cele mai mari valori fuseseră încheiate cu primării conduse de primari liberali. Astfel, numai contractele încheiate cu Primăria Flămânzi sau Primăria Darabani totalizau aproape 100.000 de lei, acestea fiind în valoare de 51.500 și respectiv 37.700 de lei. „Afacerile cu instituțiile au reprezentat cel mult 30% din cifra de afaceri”, susține Sorin Cornilă.
Cu toate acestea, în noua postură de prefect, el va trebui să lucreze cu actualii șefi de la Casa Județeană de Pensii, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul Școlar Județean, ori Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, cu care a colaborat în afaceri în special pentru furnizare de echipamente IT, iar numărul acestor instituții ar putea fi însă mult mai mare. Asta pentru că, potrivit unei platforme care folosește datele prezentate pe SICAP, în ultimii ani societatea Powerline SRL ar fi avut 1.307 contracte în valoare de 2.132.920 lei, adică 439.777 euro. La fel, societatea Romdata Digiserv figurează pe aceeași platformă cu 313 contracte în valoare de 627.014 lei, adică 129.281 euro.