duminică, aprilie 13, 2025
AcasăLocal BTÎncasări importante în Parcul Cornişa

Încasări importante în Parcul Cornişa

În prima lună din acest an, încasările realizate în Parcul Cornişa sunt însemnate. Potrivit celor precizate de Eugen Ţurcanu, directorul Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement, structură care administrează Parcul Cornişa, încasările au totalizat 365.861,20 de lei. Astfel, la patinoar s-au încasat 127.238 de lei, la piscine 177.021,70 de lei, iar de la terenurile de sport – 31.160 de lei. La aceste încasări se adaugă 30.441,50 de lei, de la zona de alimentaţie publică.

La piscină s-a văzut un reviriment în acest an. În pofida atâtor restricţii, au venit utilizatori, lucru foarte bun pentru noi. Cred că a contat mult şi faptul că am deschis zona aceasta de saune, în toamnă. Am deschis saunele şi au fost un punct de atracţie pentru utilizatori. Foarte mulţi ne întrebau, când sunau, dacă avem saunele deschise. Acum s-a văzut că măsura a fost bună. Este o chestiune comercială să deschizi saunele, ca punct de interes, nu doar piscina interioară”, a declarat Eugen Ţurcanu.

Oficialul a adăugat că a fost semnat un nou contract, în urma unei licitaţii, pentru închirierea piscinei pentru cursuri de înot.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
1.3 ° C
5.6 °
0.5 °
93 %
1.2kmh
8 %
D
18 °
lun
15 °
mar
17 °
mie
17 °
J
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...