O condică alcătuită la 22 iulie 1857 de către arhimandritul Vitalie Lemne, cu prilejul predării inventarului schitului de călugăriţe Agafton către noua stareţă, arată că în cuprinsul „averii nemişcătoare” a acestuia intra şi moşia Mănăstirii Doamnei. Cum ajunsese moșia să fie a schitului Agafton? La 25 mai 1830, moşia e cumpărată de stolnicul Iancu Dimitriu, iar acesta o va vinde împreună cu „locul numit Livadă şi heleşteul din Drisleuca” schitului Agafton, pentru frumoasa sumă de 2000 de galbeni. Actuala biserică a satului Mănăstirea Doamnei a fost construită, din piatră şi cărămidă, între anii 1910-1911, după dărâmarea celei vechi, la 7 august 1902. O reminiscenţă a vechiului lăcaş poate fi pictarea, pe părţile dreaptă şi stângă ale peretelui de la pridvor, a icoanelor Sfântului Pantelimon şi Sfântului Dumitru. Toate actele şi bunurile de preţ ale mănăstirii au fost luate, de-a lungul timpului, până în 1814, de călugării greci de la Rusicon, după un tipic ce se va repeta şi la cealaltă mănăstire grecească de la Botoşani, Sf. Nicolae – Popăuţi. De la fostul schit se mai păstrau în biserică, în anul 1967, an al restaurării, două icoane vechi, a Mântuitorului şi a Maicii Domnului. Din fericire, s-a păstrat o fotografie a vechii biserici, anterioară dărâmării ei. Se poate observa că schitul avea planul unei basilici de tip romanic-dreptunghiular, adaptată cultului ortodox, cu absidă rectangulară la est. Chiar dacă aceasta nu este construcţia originală, forma ei, care preia probabil forma construcţiei anterioare, însă la o scară mai mică, ilustrează simbioza dintre construcţiile laice, de tipul caselor ţărăneşti şi cele bisericeşti, ale arhitecturii în lemn. Pe latura vestică a bisericii se afla un turn-clopotniţă, tot din lemn. Trebuie amintită aici şi informaţia primită de la fostul paroh al Popăuţilor, preotul Petre Tănase, originar din satul Mănăstirea Doamnei. Potrivit acestuia, la baza movilei pe care se înalţă actuala biserică, pe locul celei mai vechi, dărâmată la 1902, există o construcţie subterană, o aşa numită casă a cişmelei, care captează un izvor şi care e construită din bucăţi de cărămidă şlefuită, colorată în roşu şi verde, aidoma acelora ce împodobesc şi astăzi friza bisericii de la Popăuţi.
Dacă această construcţie a bisericii, aşa cum arată ea la începutul secolului al XX-lea, a respectat planul vechilor zidiri, evident la o scară mai restrânsă, părerea cercetătorilor ieşeni, Nicolae Grigoraş şi Ioan Caproşu, că biserica a putut fi ridicată pe locul alteia mai vechi, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, are toate şansele să fie conformă realităţii. Ea poate fi pusă în legătură cu acţiunea călugărului sârb Nicodim, din Ţara Românească, de organizare a vieţii monahale, acţiune care a iradiat şi în Moldova, prin ucenici ai acestuia.
O ipoteză care fascinează, dar care e departe de a putea fi probată deocamdată este cea a profesorului botoşănean I. D. Marin. Acesta afirmă, plecând de la simpla menţionare a unei copii slavone a unui document din 1381, aflat în condica mănăstirii Doamnei, că acest aşezământ este ctitoria Anastasiei, fiica lui Radu I, domnul Ţării Româneşti, căsătorită cu Roman I al Muşatei, ea însăşi fiind sora lui Mircea cel Bătrân. Argumentaţia autorului acestei ipoteze nu se poate verifica documentar.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
VECHIUL SCHIT AL DOAMNEI
Foto ante 7 august 1902, când a fost dărâmată vechea biserică a mănăstirii Doamnei