,,Tomiţă Micheru – și-l amintea Andronic Țăranu –, de origine ţigană, era negru la faţă, aproape ca dosul ceaunului, cu părul creț şi negru ca pana corbului. Îmi făcea impresia unui mulatru. Era însă un violonist distins, un mare artist, care deseori concerta la palat, în fața Suveranilor” (Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieți spusă de contemporani, București, 2013, p. 491). De la Andronic Țăranu, care își publica amintirile în 1929, la 40 de ani de la moartea lui Eminescu, portretul lui Toma Micheru intră în circuitul anecdotic literar prin romanul lui E. Lovinescu „Mite. Bălăucă”: „Tânărul tuciuriu, Tudorică Micheru, învățase la Conservatorul din Viena” (Iași, 1980, p. 323), întărit apoi prin „T. Maiorescu și contemporanii lui” („Toma Micheru, prietenul lui (al lui Eminescu – N.N.) dela Viena – țigan de origine” – București, 1943, p. 142).
În Dicționarul contimporanilor, Dim. D. Rosetti îi rezerva câteva rânduri: „Micheru (Toma). Violonist, născut la 1858, încetat din viață la 13 August 1892. A făcut studiile muzicale la Munich. Composiții: Liebeslieder, Un dor, etc.” (Dim. D. Rosetti, Dicționarul contimporanilor, București, 1887, p. 129).
Deși contestabilă și originea lui Micheru, și anul nașterii, sursele pentru identificarea clară a acestora sunt insuficiente. Nicolae Iosub îi atribuie origine evreiască, trimițând la spusele contemporanilor lui Micheru. Nici anul nașterii nu pare a fi 1858, știindu-se cu exactitate că în 1871, Toma Micheru era deja student la Viena. Numele său apare în „Albina” din 9/21 ianuarie 1872, care relata despre Serbarea de An Nou, organizată de „România Jună”, când studenții se adunau „pentru a medita împreună asupra rezultatelor dobândite în anul trecut și a combina realizarea aspirațiunilor (…) în viitor”. „Din programul seratei piesele cântate de cvartetul vocal (dnii Hosanu, Cocinschi, Vlad și Blasian) și cu deosebi execuțiunile pe violină a dlui Micheru au ocupat atenţiunea generală” (p. 3).
Cât a studiat la Viena, Micheru a fost nelipsit de la aceste serbări. „Albina” din numărul din 7/19 ianuarie 1873, consemna din nou participarea lui la Serbarea organizată de „România Jună” și în 1972: „Printre toaste s’au mai produs perindându-se corul vocal, apoi dl Micheru, escelintele nostru violinist, și dl Dubău pe chitară cu doine din Bucovina” (p. 3). La fel, în 1873, la Festivitatea organizată de „România Jună”, la hotelul „Hőller”, Micheru a executat la vioară „fantezia” (probabil, „Fantasia appassionata” de Henri Vieuxtemps), fiind acompaniat de pian („Federațiunea”, 18/6 ianuarie 1874, p. 3).
La Viena, Micheru l-ar fi cunoscut și pe Eminescu, cu care s-a împrietenit. Făcea parte și din „divanul” care înmâna „cărțile domnești”. Astfel, îi descoperim numele, alături de al lui Vasile Grigorovici, Ion Pop, I. Slavici, Ioann Popazu, Hariton Ciurcu, Ioan Ciurcu, Mihai Eminescu, Niculae Onciu, Ioan Hosanu, Eurel Beleș, Samoil Isopescu, Vasile Bumbac, Epaminonda Bucevschi și Mihai Grigorovici, pe „carte domnească” înmânată societatea „România Jună”, pe 2 februarie 1872, în una din „reuniunile sociale”, lui Teodor Nica cu prilejul trecerii doctoratului.
Eminescu intervenea, în august 1872, pe lângă Titu Maiorescu pentru Toma Micheru, „care arăta un deosebit talent pentru muzică, un fel de minune de copil”. Eminescu îi scria lui Maiorescu: „…devenit în urmă un muzic însemnat la Curtea imperială a Rusiei, a îmblat pe lauri, și germanii de azi fac studii cranioscopice asupra căpățânei lui și cred a afla în ea asemănări cu acea a lui… Beethoven. Nu voi să zic cumcă tânărul ce vă aduce această scrisoare este un Rubinstein; privirea mea în această privință este modestă și las la aprecierea d-voastre dacă este și corectă”. Și Slavici îi scria lui Negruzzi: „Avem aici la Viena un violonist, cântă foarte bine. Lumea-l ascultă cu sete” (Z. Dumitrescu-Bușulenga, Eminescu. Orizontul cunoașterii, Editura Nicodim Caligraful, 2016, p. 65).
Pentru a-și putea urma studiile, Toma Micheru dădea „concerte cu piesele studiate cu profesorul său din Conservatoriu” (Eminescu către T. Maiorescu). Despre aceste nevoi ale lui Toma Micheru îi scria, în fond, Eminescu lui Maiorescu. În 1873, cu bursa, intermediată de Titu Maiorescu, Micheru își continua studiile la Viena. Ziarul „Gluma” anunța, în numărul 45 din 6/18 noiembrie 1873, concertul pe care avea să-l susțină artistul în violină, spirginit de mai multe dame române, pe data 23/11 noiembrie, la hotelul „Crucea Albă” din Arad. „Micheru se recomenda prin un talent rar în musică, și acum este chiar în trecere din Bucureşti cătră Viena, unde are a-și completa studiulu artei musicali”. La Arad, Toma Micheru a stat 3 săptămâni, „pentru a putea corespunde îndeplin pretențiunelor unui concert, asemenea căruia românesc încă nʼa fost în Arad” (p. 4).
Își finaliza studiile la Viena (după Z. Dumitrescu-Bușulenga) sau la Munich (după Dim. D. Rosetti) sau la Leipzig (N. Petrașcu) – studiind anterior și la Iaşi cu Eduard Caudella –, probabil, în 1874. Căci primul său concert, la Opera Română, Toma Micheru îl susține în stagiunea 1874-75, pe 17 mai, „cu concursul cător-va tineri elevi din Conservatoriŭ” (D. O. Olănescu, Teatrul la români, în: „Analele Academiei Române, Seria II – Tomul XX. 1897-1898, București, 1899, p. 309).
(va urma)
Ala Sainenco, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu
