luni, aprilie 7, 2025
AcasăLocal BTEscroc cu locuințe fictive de închiriat denunțat pe Facebook. Polițiștii l-au băgat...

Escroc cu locuințe fictive de închiriat denunțat pe Facebook. Polițiștii l-au băgat în arest

Un botoșănean specializat în escrocherii prin închirierea fictivă a unor locuințe a ajuns în spatele gratiilor. Suspectul, Marius Dantes Gheorghiu, în vârstă de 36 de ani, a fost ridicat de anchetatori încă din cursul zilei de miercuri, 9 februarie a.c., iar pe baza probelor polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis pe numele lui ordonanța de reținere pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, iar în cursul zilei de astăzi a fost prezentat în fața instanței de judecată, care a dispus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.

„În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că în perioada 10 decembrie 2021- 15 ianuarie a.c. cu prilejul întocmirii unor contracte de închiriere, ar fi indus în eroare patru persoane, cărora le-ar fi prezentat o proprietate din municipiul Botoșani, în scopul închirierii acesteia, pretinzând cu titlu de chirie și garanție sume de bani, pe care aceștia le-au oferit”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

Bărbatul era sub control judiciar 

Ce surprinde este că bărbatul a comis faptele în condițiile în care se afla sub măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, emisă de Curtea de Apel Suceava, pentru săvârșirea a 10 infracțiuni de înșelăciune, comise prin același mod de operare.

De altfel, „Monitorul de Botoșani” a prezentat în mai multe rânduri activitatea infracțională a acestuia, inclusiv în noiembrie 2021. Iar reacția anchetatorilor era de așteptat în condițiile în care pe rețele de socializare au apărut mai multe postări prin care oamenii se anunțau despre faptul că bărbatul a început să facă din nou victime. Ba mai mult, oamenii au postat fotografia acestuia cu numele lui în clar, astfel încât victimele să-l poată recunoaşte mai ușor, cei păcăliți fiind îndemnați să facă plângere la poliție.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
3.8 ° C
3.9 °
1.1 °
53 %
6.7kmh
32 %
lun
4 °
mar
8 °
mie
7 °
J
6 °
vin
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se întoarce iar primăvara un pic, după aia vine vara direct.

EDITORIAL

Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...