„Un oarecare student Aronovici”, scria Ion Grămadă, referindu-se la inițiatorul Serbării de la Putna.
Studentul în medicină Constantin D. Aronovici revine în țară după absolvirea studiilor la Viena. Iar din 1875 este membru al Societății Medico-Naturaliste (constituite în Iași prin decretul Guvernului din 18 martie 1833), figurând printre primii pe lista înscrișilor din acest an, alături de G. Iuliana, V. Ratcu, Chr. Buicli, Aristide Peridi, PLohn, Eracli Climent, Bucșănescu, I.Lucasewski; farmaciștii Carol Konya, Al. Racoviță, A. Constantinescu, Gustav Schiller, Th. Stenner, Teodor Nicolescu; veterinar Dim. Dragoș, profesorii N.Culiano, I.M. Melic și G.D.Constantinescu, silvicultor D. Stănescu. Îi regăsim numele pe lista membrilor activi în perioada 1886-1919 (N.A. Bogdan, Societatea medico-naturalistă și muzeul istorico-natural din Iași.1830-1919. Documente, scripte și amintiri, Iași, Tipografia Națională, 1919, p. 123).
Judecând după presa vremii și referințele din studiile de sfârșit de secol XIX – început de secol XX, doctorul Aronovici a fost interesat de studiul și experimentarea apelor minerale. Câteva rapoarte semnate de el sunt sugestive în acest sens: „Raport asupra băilor și apelor minerale dela Călimanesci și C. (București, 1888); „Raport asupra băilor și apelor minerale dela C. și Căciulata” (București, 1888). Anterior acestor două rapoarte, semnează, în 1887, un „Memoriu asupra regiunii apelor termale de la Cozia (Bivolari)” (publicat, de asemenea, la București).
Doctorul Aronovici era menționat și de Atanasiu Fătu ca experimentând și cu apa „de la via dlui D. Petrino de lângă Botoșani, utilizând-o „la mai mulți bolnavi” (Anastasiu Fetu, Descrierea și întrebuințiarea apei commune și a apeloru minerali din România, Moldavia și Muntenia, Iassy, Tipografia Grădinei Botanice, 1874, p. 473-474).
La lucrările și experiența lui se va face trimitere în epocă. În „Serviciul Apelor Minerale” (publicat în „Viața Românească”, Volumul XIII, anul IV, Iași, 1909), numele său e printre numele altor doctori care au experimentat apele de la Călimănești: Modolea, Nicolau, Cratzowsky. În Slănicul medical (articol publicat în „Mișcarea medicală română. Revistă lunară de medicină generală”, Anul V, nr. 3-4, martie-aprilie 1932), Gh. Tudoranu îl trece pe lista celor care au studiat și experimentat apele minerale de la Slănic: Collin, Codrescu, Rusu, Ulea, Manea, Ursulescu, Ciurea, Pastia, Brăiescu, Aronovici. De altfel, un al studiu – „Raportul Băilor dela Slănic” (Tip. Curții, Propr. F. Gobl, p. 172) este prezentat de doctorul Aronovici Epitropiei generale a Casei spitalelor SDf. Spiridon din Iași în 1881.
La Slănic, Constantin Aronovici îl tratează și pe Ion Creangă, care îl amintește în scrisoarea adresată fratelui său, Zahei:
„Slănic, 1884, iunie 24
Frate Zahei,
Miercuri în 13 a curentei, sara, am mas în Târgul-Ocna, și joi, în 14, pe la 2 după mează, am ajuns la Slănic. Pe drum și la Slănic, vro cîteva zile, am avut amețele; iar mai ales sîmbătă noaptea spre duminică (în 16) mi-a fost foarte rău; perdusem chiar cunoștința. Însă d-l dr. Aronovici grabnic mi-a dat ajutorul cuvenit, și mi-am venit în sine. De ape am fost oprit abe pînă astăzi în 24, și băi calde numai 3 am făcut pînă acum; după care mă simt mai bine, și amețele nu mai am de vro 4 zile” (Ion Creangă, Opere, II, București, Minerva, 1970, p. 187).
În 1887, îl găsim pe Constantin Aronovici medic la băile de la Călimănești. Cu această titulatură semnează o altă lucrare: „Memoriu asupra regiunei apelor termale și băilor romane de la Cozia (Bivolari), presintat Ministerului Domeniilor de Dr. Aronovici, medicul băilor de la Călimănești, București (Tipo-Lit. Eduard Wiegand).
Spre sfârșitul vieții e medic în Botoșani, fiind numit în locul unui oarecare doctor Manolescu, mutat în Dobrogea. La rubrica „Știti din Botoșani” din revista „Neamul Românesc” (1908, an III, nr. 02), Tiberiu Crudu amintește de el în contextul epidemiei de scarlatină: „Doctorul de plasă, d. Constantin Aronovici, poate ar face ceva, dacă nu l-ar împiedica bătrânețele și dacă nu s-ar pune de pricină cei șeptezeci de ani ce-i stau în spinare. De trei luni de când s-a ivit boala pe la noi, d-a nu a fost decât de două ori: odată când și-a luat postul în primire și altădată când a fost chemat să închidă școala. Încolo nimeni nu l-a văzut.
Noi am ruga pe d. Aronovici, care mai are numai câteva luni până ce va ieși la pensie, să-și numească pe cineva care să-i ție locul și să facă și ispravă” (p. 41).
Ala Sainenco, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
