spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTCâmpuri incendiate în județ. Au intervenit pompierii

Câmpuri incendiate în județ. Au intervenit pompierii

Un nou incendiu de vegetație uscată s-a produs astăzi (n.r. – sâmbătă, 5 februarie a.c.), pe raza localității Trușești. Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și voluntarii din comună au intervenit pentru stingerea flăcărilor care au cuprins vegetația uscată de pe aproximativ două hectare.
„În urma cercetărilor efectuate la fața locului s-a stabilit că evenimentul a fost generat, cel mai probabil, de focul deschis în spații deschise”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

În acest context, pompierii reamintesc faptul că, potrivit standardelor privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor, arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă.

„Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate, facem apel la cetăţeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor”, a adăugat Dorina Lupu.

Astfel, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale:

🔹 ️desfăşurarea arderii numai pe timp de zi și în condiţii meteorologice fără vânt;
🔸 ️arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate sau pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii şi stingerea jarului după terminarea activităţii;
🔹️ colectarea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în grămezi, astfel încât arderea să poată fi controlată;
🔸️ executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
🔹️ curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri;
🔸️ asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
🔹️ supravegherea permanentă a arderii;
🔸️ stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
🔹️ se interzice acoperirea focarelor cu pământ.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
11.8 ° C
13.8 °
11.1 °
83 %
5.7kmh
5 %
vin
22 °
S
20 °
D
22 °
lun
23 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...