Prim trompetistul Mirel Manea a devenit director cu acte în regulă al Filarmonicii „George Enescu” din Botoșani, astăzi desfășurându-se ultima etapă a concursului. Pentru șefia instituției a mai candidat și violonistul Raul Chiș, cel care a fost director interimar din luna septembrie, după ce fostul director Mihai Sârbu a fost destituit din funcție. Mirel Manea va avea un mandat de patru ani.
La prima probă a concursului, prezentarea proiectului de management, Mirel Manea a obținut nota 8,96, iar la interviu 9,98, media fiind de 9,47.
Filarmonica „George Enescu” a scos la concurs postul de director după ce Mihai Sârbu a obținut la evaluare nota 6,75, iar pentru a putea să rămână în funcţie trebuia să obţină minimum 7.
Mirel Manea a cântat alături de nume mari ale muzicii clasice universale și a făcut parte din cele mai cunoscute orchestre din Italia. A cântat cu artiști de renume, de la Zuchero la Lucio Dala sau Gheorghe Zamfir, însă cel mai special moment al carierei a fost dat de invitația de a susține un recital la Vatican, pentru Papa Ioan Paul al doilea. Trompeta lui Mirel Manea se aude în cluburi sau concerte profesioniste, în sala Filarmonicii de Stat sau pe CD-uri, muzica sa fiind drumul către magia sunetului de calitate.